Opt tineri care ating vârsta majoratului învață în acest complex să fie independenți și să-și construiască aripile care-i duc spre cursul vieții.
Este un centru de tranzit de fapt și se află în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
Se află pe strada Nicolae Iorga, lângă fostul centru Prietenia, care a găzduit decenii la rând fete aflate în sistemul de protecție a copilului, oferit de stat.
Noul centru îi va găzdui pe perioadă determinată cuprinsă între 6 luni și 2 ani pe tinerii care împlinesc 18 ani și care nu mai pot rămâne în sistemul de protecție. Și, pentru a nu fi aruncați într-o manieră dură în societatea care de multe ori se dovedește a fi inaccesibilă, acete fete și băieți se familiarizează cu nevoile unui trai independent și învață să se descurce singuri, prin găsirea unui loc de muncă și a unui rost în viață.
Centrul a fost construit de „Fundația Hope and Homes for Children” cu sprijinul companiei Kaufland, care a acordat finanțarea necesară.
„Când HHC Baia Mare a venit cu propunerea pentru un centru de tranzit am zic că este util. Copilul stă singur, învață să se organizeze singur, își caută un loc de muncă și beneficiază și de programele noastre de consiliere, din partea colegilor asistenți sociali și psihologi. Centrul a fost proiectat pentru opt tineri care au măsură de protecție, dar învață să trăiască singuri”,
Doina Nacu, director executiv DGASPC Botoșani.
Sunt opt garsoniere care și-au găsit deja ocupanții.
Tinerii au în aceste locuințe toate cele necesare pentru a trăi independent cu tot ceea ce decurge din acest lucru: să-și gătească, să-și spele hainele având la dispoziție o spălătorie și să se gospodărească singuri, fiind supravegheați mai degrabă din umbră de „părinții” din Direcție.
Dan Șlincu, actualmente parlamentar, era director al DGASPC la momentul în care investiția era doar la stadiul de intenție. A semnat primul acord, iar după doi ani, centrul este deja finalizat.
„Mie îmi pare bine că acest proiect a fost finalizat în termen relativ scurt, semnarea convenției de asociere cu HCC Baia Mare făcându-se în urmă cu doi ani jumătate cred. Este un obiectiv strict necesar Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoșani și implicit tinerilor care părăsesc sistemul de protecție și sunt în situația excluderii sociale. Este încă o investiție realizată la Botoșani cu sprijinul HCC Baia Mare și de aceea trebuie să aduc mulțumiri și să îmi exprim recunoștința față de reprezentanții acestei organizații, față de conducerea acestei organizații, pentru întreaga colaborare pe care am avut-o până acum, o colaborare fructuoasă pentru DGASPC Botoșani”,
Dan Șlincu, deputat PSD Botoșani.
După cum bine se știe, DGASPC se află în subordinea Consiliului Județean Botoșani, instituție reprezentată la acest eveniment de vicepreședintele Dorin Birta.
„Mă simt onorat să fiu alături de dvs la deschiderea acestui tranzit. Este un lucru extraordinar că s-a întâmplat în Botoșani, țin să vă mulțumesc că ați ales Botoșaniul pentru deschiderea acestui centru. Noi, Consiliul județean, tot timpul am fost alături și am tratat cu maximă seriozitate și am finanțat ori de câte ori a fost nevoie tot ceea ce înseamnă protecția socială, am fost alături de persoanele vulnerabile. Sper ca acest centru să fie un loc unde tinerii vor avea răgazul, timpul să gândească și să-și aleagă un drum cât mai bun în viață”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani.
Anul acesta, până la 1 iulie, 65 de tineri au părăsit sistemul de protecție, majoritatea căutându-și un loc de muncă în străinătate. Ceilalți care rămân acasă. Sunt sprijiniți prin intermediul acestui centru modern să-și găsească propriul drum în viață, iar ulterior, prin propriile forțe să aducă un plus valoare societății, fiecare prin propriile abilități profesionale.
La momentul inaugurării, cei opt beneficiari se aflau pe o frumoasă terasă situată la etaj și participau la un workshop educativ.
Construcția centrului din Botoșani a demarat în toamna anului 2020, pe terenul pus la dispoziție de Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani. Cu o capacitate de 8 locuri în garsoniere individuale, Centrul de Tranzit, Asistență și Consiliere din județul Botoșani rezolvă astfel problema critică a locuirii, dar și a educației și asistării tinerilor vulnerabili, pentru ca aceștia să poată începe o viață independentă și să aibă acces pe piața muncii, pe raza județului.
„Cu mare bucurie inaugurăm două noi clădiri destinate copiilor și tinerilor vulnerabili din zona Moldovei și reconfirmăm astfel angajamentul pe care noi, la Kaufland România, ni-l asumăm față de comunitatea locală. Parteneriatul strategic cu Hope and Homes for Children nu este despre cât costă o casă, e despre Iulia, Marius, George și toți ceilalți copii și tineri care cresc mari în casele familiale saucentrele de tranzit construite împreună în ultimii 6 ani. Investiția cea mai importantă este în viitorul lor, iar faptul că putem contribui la fundația vieții lor este cea mai mare împlinire pentru noi”,
Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Noul centru de tranzit face parte dintr-un grant oferit Fundației de Kaufland România în 2017, în cadrul căruia inclusiv 3 case de tip familial (CTF) au fost construite deja în județul Neamț, două dintre ele fiind inaugurate în 2019 și 2021, iar cea de-a treia urmând a fi inaugurată joi, 18 august 2022.
Mai multe imagini sugestive pot fi urmărite în materialul video de mai jos:
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile