Autoritățile locale din comună fac tot posibilul să ajute vârstnicii și copiii săraci.
O comună din județul Botoșani este o adevărată campioană la serviciile sociale. La Vârful Câmpului, asistenții sociali și cei medicali comunitari reușesc să facă minuni, mai ales în cazul persoanelor vârstnice. În plus, în comuna botoșăneană există investiții în domeniul social aproape fără precedent în nordul Moldovei.
Comuna Vârful Câmpului, situată administrativ în județul Botoșani, se află la granița dintre Moldova și Bucovina, dar și aproape de frontiera României cu Ucraina. Este o zonă renumită pentru pitorescul peisajelor, dar și pentru tradițiile și relicvele sale medievale.
Ca orice comunitate rurală din nordul Moldovei, și comuna botoșăneană este afectată de procesul tot mai accelerat de îmbătrânire a populației și de exodul tinerilor în Occident, fie el și sezonier. În plus, comunități întregi se luptă din răsputeri cu sărăcia, potrivit adevarul.ro.
Tocmai de aceea, autoritățile locale din Vârful Câmpului au dezvoltat o infrastructură și un sistem de protecție socială foarte performant. De altfel, tocmai datorită performanțelor de la Vârful Câmpului, un asistent social și un asistent medical comunitar sunt nominalizați pentru distincția „Asistentul social al anului" în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență socială. Este vorba despre Alina Florentina Rizac și Liliana Ștefancu.
Liliana Ștefancu are o experiență de peste trei decenii în zona asistenței medicale comunitare. Lucrează la compartimentul de asistență medicală comunitară din Vârful Câmpului și aproape că nu are nevoie de birou pentru că este mai mereu plecată pe la casele oamenilor din sat, mai ales ale vârstnicilor ale mamelor cu bebeluși. Liliana Ștefancu spune că asistența medicală comunitară nu este destinată doar unei categorii sociale, aceea a nevoiașilor, ci tututor oamenilor din comunitate.
„Este o meserie care implică multă dăruire și empatie. Eu zic că acesta este unul dintre secretele reușitei în acest domeniu. Asistența socială nu este doar pentru cei nevoiași, ci pentru toată lumea, de la cel mai mic la cel mai în vârstă. Oamenii trebuie ajutați”,
spune botoșăneanca.
Are sute de beneficiari din toată comuna, însă cei mai vulnerabili sunt, evident, vârstnicii, motiv pentru care le trece pragul cât de des poate, fără să uite pe nimeni.
„Sunt bucuroși să te vadă. Țin minte că în pragul Crăciunului le-am dus mâncare. Doamne, ce bucuroși erau să ne vadă! De fapt, asta era cea mai mare satisfacție a lor în prag de sărbătoare, că le trece cineva pragul”,
mărturisește Liliana Ștefancu.
În comună sunt sute de bătrâni singuri, mulți dintre ei cu copii plecați în străinătate sau în marile orașe din țară.
„Au nevoie de ajutor, iar angajații din domeniul social sau medical comunitar fac tot ce pot pentru a-i ajuta”,
a precizat și Maria Huțu, primarul din Vârful Câmpului.
Autoritățile din Vârful Câmpului au pus bazele unei adevărate infrastructuri sociale. În urmă cu câțiva ani a fost construită o Unitate de Asistență Medico Socială unde bătrânii și copiii sunt investigați și tratați gratuit. Celorlalți săteni li se percepe un tarif, dar adaptat condițiilor sociale din zonă.
Citește mai departe AICI
ULTIMA ORĂ: O mașină cu doi oameni s-a răsturnat, intervenție de urgență a pompierilor
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Un căutător de metale a dat peste o bombă în pădure
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cod Galben de ceață și polei până la amiază
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cornel Șfaițer pregătește o revoluție la Poli Iași: Aducem jucători în toate compartimentele
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile