Un proiect inedit de reîmprospătare demografică dă roade într-o comuna botoşăneană, după ce autorităţile locale au oferit case tuturor celor care vor să se mute în comună. Populaţia şcolară a crescut cu peste 50% în numai doi ani.
În comuna botoşăneană Conceşti este implementat începând din 2016 un proiect unic în România. Pentru a salva localitatea de la îmbătrânire şi dispariţie prin depopulare, autorităţile locale au oferit gratuit case tuturor românilor dispuşi să se mute acolo. Condiţiile de bază au fost ca solicitanţii să aibă copii şi să fie muncitori. În prima fază, au fost oferite gratuit în jur de zece case în satul Conceşti, reşedinţa comunei.
Au cerut rezidenţă sute de familii, dar s-a mers pe principiul, „primul venit, primul servit“. Aşa au ajuns să se mute în comuna nord-botoşăneană familii din judeţele Alba Iulia, Hunedoara, Iaşi sau Neamţ. După doi ani de stat la Conceşti, oamenii veniţi din toată România să-şi reînceapă viaţa în celălalt colţ al ţării spun că au găsit un adevărat paradis comparativ cu locurile în care au trăit anterior. Mulţumite sunt şi autorităţile locale.
„Oamenii s-au adaptat, sunt muncitori. S-a înmulţit puţin şi populaţia. Toată lumea este mulţumită“, spune Constantin Grosu, viceprimarul din Conceşti.
Conceştiul este o comună de agricultori şi crescători de animale situată aproape de graniţa cu Ucraina. Ca orice sat nord-moldav, Conceştiul a fost mereu afectat de îmbătrânire şi depopulare. În 2016, populaţia comunei ajungea la 2.250 de locuitori dintre care majoritatea cu vârste de peste 60 de ani. Natalitatea era într-o continuă scădere, iar populaţia aproape se înjumătăţise.
„Era o situaţie disperată şi trebuia să luăm măsuri ca să nu dispărem de pe hartă“, adaugă viceprimarul Grosu.
Cu bani de la bugetul local, mai precis 250.000 de lei, au cumpărat în 2016 cinci case abandonate, moştenite de copiii defuncţilor, stabiliţi la oraş sau în străinătate. Casele au fost oferite de autorităţi gratuit printr-un anunţ public oricăror români dispuşi să se mute la Conceşti. Una dintre condiţii era să fie buni de muncă şi alta să aibă copiii.
„Mai ales de copii era nevoie fiindcă uşor-uşor închideam şcolile, din lipsă de elevi“, explică Grosu.
Casele şi terenul aferent acestora au fost oferite cu titlu gratuit beneficiarilor pe durata vieţii lor, fără să fie percepută chirie. Locuinţele au fost reabilitate anterior predării către noii beneficiari cu banii primăriei locale. De asemenea, au fost dotate cu minimul necesar pentru un trai civilizat, inclusiv curent electric. Răspunsul la oferta Primăriei Conceşti s-a tradus printr-un val de cereri de rezidenţă. În doi ani, sute de români au cerut să se mute la Conceşti. Edilii locali au făcut un efort şi-au reabilitat alte cinci case astfel că acum există zece locuinţe populate de „imigranţi“.
Proiectul de repopulare a dat roadele scontate, spun autorităţile locale. Principalul efect pozitiv a fost salvarea şcolilor din comună. În total, cele zece familii au venit cu peste 50 de copii, toţi de vârstă şcolară. În aceste condiţii, populaţia şcolară aproape s-a dublat la Conceşti. Mai mult decât atât, comuna are şanse să se salveze din punct de vedere demografic, cu nou-veniţii.
„Populaţia şcolară scade în tot judeţul. Noi am avut noroc cu copiii ăştia. Au venit aceste familii, cu mulţi copii. Avem în jur de 50 de copii veniţi. Proiectul a dat roade, fiindcă am înmulţit populaţia şcolară şi am reîntinerit şi comuna“, spune Constantin Grosu.
Noii locuitori ai Conceştiului, în special familii cu mai mulţi copii, s-au adaptat vieţii din satul nord-moldav. Se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor, la fel ca şi restul localnicilor. Nou-veniţii lucrează, majoritar, la fermele din zonă. Alţii îşi caută de muncă în construcţii şi fac naveta.
„Majoritatea sunt harnici şi îşi găsesc de muncă. Este treabă mai ales în sezon. Merg în agricultură, zootehnie, mai în construcţii şi fac naveta. Dar în agricultură este treabă şi se caută oameni. Acolo muncesc cei mai mulţi. Femeile merg vara şi muncesc la seră“, spune viceprimarul.
Cereri de rezidenţă la Conceşti sunt şi în continuare dar Primăria deocamdată nu mai are fonduri pentru achiziţionarea şi reamenajarea caselor. Urmează ca pe viitor, dacă vor fi fonduri, să mai înceapă o etapă a acestui proiect.
În comună au ajuns şi mame singure, cu mulţi copii. Una dintre acestea este Valentina Sotir, o femeie de 42 de ani venită din localitatea Deleni, judeţul Iaşi. Are opt copii şi a venit la Conceşti pentru a-şi găsi salvarea, fiindcă nu mai suporta traiul alături de tatăl copiilor. A fugit într-o zi cu toţi copiii, după ce a văzut anunţul în ziar.
„Eu stăteam în chirie şi era foarte rău. Aici nu plătesc chirie, este cald, este bine şi pe deasupra toţi banii îi folosesc pentru copii. Acolo, la Deleni, ca să avem linişte trebuia să dăm banii tatălui pentru ţigări şi alcool. Pentru mine, Conceştiul a fost salvarea. Ne ajută şi primăria cu una-alta, dar mai ales cu lemne iarna. Este bine de tot. Aici vor creşte şi copiii mei şi, sper, şi nepoţii“, spune Valentina Sotir.
La casa alăturată stă Brânduşa Budeanu, mama a patru copii.
„Am stat cu chirie la Darabani, împreună cu soţul şi copiii. Era greu, nu aveam nici utilităţi, iar chiria era mare. Aici este bine, fiindcă avem tot ce ne trebuie - apă, curent. Soţul lucrează şi eu stau cu copiii. Vara merg şi eu la muncă în agricultură. Este foarte bine şi nu ne dorim să mai plecăm de aici“, spune femeia pentru Ziarul Adevărul
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024