Comuna s-a adaptat perfect migraţiei locuitorilor în străinătate, la muncă. În urmă au rămas bătrâni, copii, case mare, şcoli speciale şi facilităţi de transport direct până în marile oraşe ale Europei.
Călătorii care trec prin zona rurală a judeţul Botoşani dau mai degrabă peste comunităţi sărăcăcioase, dar sunt şi zone care uimesc. Cei care cotesc prin Dorohoi, străbat Şendriceniul şi mai urcă spre nord încă 20 de kilometri pătrund într-un adevărat tărâm al vilelor. De-o parte şi de alta a drumului, casele se întrec în mărime şi decoraţiuni de tot felul. Acestă lume a caselor cu etaj şi garduri din fier forjat este comuna Dersca.
Vilele şi abundenţa de copiii însoţiţi de bătrâni sunt indiciile clare că Dersca este o comună „a italienilor“, aşa cum îi spun restul botoşănenilor. Adică un sat din care oamenii în putere au plecat să-şi câştige existenţa peste tot în Europa. În acest „sat al italienilor“ există inclusiv facilităţi educaţionale pentru copiii rămaşi în grija bunicilor, o linie de transport directă către oraşele Italiei, centru pentru cumpărarea de bilete de avion şi chiar magazine care, pe baza comenzilor online, trimit pachete sătenilor plecaţi la muncă în străinătate.
„Aici, totul răspunde acestei cereri. Asta este realitatea. Oamenii nu puteau să stea să întindă mâna. Au plecat să-şi câştige pâinea. Iar satul s-a adaptat lor“, spune un sătean din Dersca.
Elena Chiţan are 65 de ani şi trăieşte de o viaţă în Dersca. Are trei copiii şi toţi sunt plecaţi în străinătate. La bătrâneţe, are grijă de vila ridicată de ginerele ei în comună, de maşina cumpărată din Italia şi pusă la păstrare în Dersca de unul din fii săi, dar, cel mai importat, a devenit o a doua mamă pentru nepotul ei, în vârstă de 12 ani. Elena Chiţan şi-a îngrijit nepotul de la 5 luni, adică din momentul în care părinţii acestuia au plecat la muncă în străinătate.
„Da, eu i-am fost ca o mamă. Îl hrănesc, îl iubesc, îl ajut cum pot. Am fost şi prin spitale cu el. A rămas la mine după ce au plecat părinţii în Italia. Aşa-i peste tot. Aici au mai rămas doar bătrânii şi copiii. Care-i bun de muncă pleacă, nu mai stă pe gânduri. Uite, eu, fără dinţi-n gură, şi moşneagu meu, cu un copchil aici“, spune Elena.
Aceeaşi poveste poate fi repetată la nesfâşit în Dersca. Fiecare bătrân care stă pe banca din faţa porţii are măcar câte un copil plecat în străinătate. Familia Cazacu, de exemplu, tresare de fiecare dată când aude o maşină oprind în faţa porţii. Bătrâna îşi trage baticul, iar capul familiei fuge în ogradă şi se uită peste gard. În fiecare zi speră că maşina care parchează le va aduce copiii în vizită acasă. Când vede persoane străine are o mică dezamăgire.
„Credeam că era băiatul. De asta am fugit aşa la poartă. Am zis că poate vine aşa, prin surpriză“, explică nea Gheorghe Cazacu.
De cealaltă parte, bătrâna care abia îşi stăpâneşte lacrimile, mărturiseşte:
„Am doi copiii în Italia. Sunt plecaţi de 17 ani. Se descurcă acolo. Au copiii, inclusiv la facultate, şi n-ar fi avut cum aici. Ce să facă ei aici în sat? Dar tot mai bun ar fi fost să fie în ţară, aici, lângă părinţi. Că ne este greu sufleteşte şi tare dor de ei“
De multe ori la Dersca bătrâni fac şezătoare în faţa porţilor şi vorbesc despre copiii plecaţi. Îi laudă, dar şi plâng de dorul lor.
„Ce să facă ei aici? Aici numai politicienii o duc bine. Aici, la ţară, nu aveau ce să facă. Decât să are pământul şi să rămână săraci... Sunt oameni harnici cei din Dersca şi nu stau ca prin alte părţi cu mâna întinsă. Au plecat să-şi câştige pâinea. Dar îi greu pentru cei de acasă“, spune nea Gheorghe.
Viceprimarul din Dersca spune că deocamdată nu mai are cine pleca. Poate doar când vor creşte copiii migranţilor.
„După 1990 tot s-a plecat. Înainte să fim în UE, au plecat oamenii la muncă. În momentul de faţă, nici nu mai are cine pleca. Au rămas doar bătrânii şi copiii. Dar se vor întoarce, fiindcă au investit în gospodări. Se vede de la o poştă ce case sunt aici. Noi îi aşteptăm cu drag să revină“, arată viceprimarul Constantin Viorel Ostafie.
Întreaga strategie a comunităţii locale s-a adaptat acestei migraţii. Se începe o politică masivă de asfaltări şi reparaţii de drumuri intracomunale, tocmai pentru a face căi de acces propice pentru vilele unde oamenii întorşi de la muncă îşi vor trăi bătrâneţile, au apărut depozite cu materiale pentru construcţii şi facilităţi educative pentru copiii celor plecaţi în străinătate.
Autorităţile din Dersca au amenajat, cu fonduri europene, un centru de zi, specializat în îngrijirea copiiilor din familii monoparentale sau cu părinţi plecaţi în străinătate. Micuţii rămaşi în grija bunicilor vin după şcoală la aceast centru modern, unde primesc o masă, iar apoi sunt ajutaţi la lecţii şi puşi să facă tot soiul de activităţi educative.
„Avem un efectiv de 15 copiii, provenind din familii monoparentale sau cu părinţi plecaţi în străinătate. Scopul declarat al centrului este socializarea şi integrarea copiiilor în comunitate. Funcţionăm de doi ani, cu rezultate foarte bune. Aici copiii îşi fac temele şi fac tot felul de activităţi recreative. Le organizăm inclusiv zilele de naştere. Este foarte important pentru copiii cu părinţi plecaţi în străinătate. De multe ori bunicii nu-i pot ajuta cu temele, nu au timp, din cauza muncii prin gospodărie, să le ofere acelaşi program educativ“, spune referentul educativ Florentina Leontescu.
Elena are 11 ani şi a reuşit să termine clasa a IV-a prima din şcoală, chiar dacă părinţii ei sunt plecaţi în străinătate. Rezultate bune are şi Ana-Maria, o fetiţă de 10 ani al cărei tată e plecat la muncă în Italia. Micuţa îi duce dorul:
„Este bine că avem bani. Dar tot mai bine era înainte. Era şi tata“.
Pe lângă centre şi străzi asfaltate, şi-au făcut loc şi afacerile. Dersca are legătură directă de transport până în Italia. Localnicii, pentru a-şi vizita rudele, pentru a se întoarce la muncă sau pentru a trimite pachete, nu trebuie să bată zeci sau sute de kilometri până la Botoşani, Suceava sau Iaşi. Trebuie doar să meargă până în centrul comunei şi să se îmbarce pentru o călătorie la Roma, Milano sau oriunde în Italia. Şi asta fiindcă, în 1996, un sătean îşi deschidea chiar în comună o firmă de transport persoane cu destinaţia favorită a derscanilor, Italia.
„Era în anii `90 şi atunci se pleca masiv în străinătate din Dersca. Am zis că este o idee bună. Aveam şi motive să încerc această variantă. A fost bine şi am reuşit să-i ajut şi pe oamenii din comună. Nu mai trebuiau să plece în alte oraşe, să bată drumul. Plecau direct din centrul satului. Şi acum avem plecări în ficare săptămână din Dersca, în toată Italia. Acum firma de transport are multe filiale. Dar totul a început de la Dersca, de la aceste plecări“, spune Romică Roman, patronul firmei de transport.
Locul de unde pleacă autocarele nici nu este greu de observat. Se află chiar lângă un supermarket impunător, care aparţine aceluiaşi om de afaceri. Aici se vând inclusiv bilete de avion.
Minunile adaptării comunei la migraţie nu se opresc aici. Supermarketul ridicat de Romică Roman se onorează comenzi online peste tot în Italia. Magazinul are în special numeroase produse alimentare, mai ales româneşti, dar şi obiecte de uz casnic. Toate sunt afişate pe o pagină web a magazinului. Aici preţurile sunt exprimate în euro şi există opţiunea comenzii on-line. Localnicii plecaţi în Italia trebuie doar să comande online. Angajaţii magazinului fac pachetele la Dersca şi mai apoi, de două ori pe săptămână, le trimit în Italia, inclusiv cu maşini dotate cu instalaţii frigorifice.
„Nu mai trebuie cei din familie să le ambaleze, să umble să le depună şi aşa mai departe. Noi am oferit această opţiune şi le ducem, pe baza comenzilor online, în cele mai bune condiţii“, spune Romică Roman.
Sunt mulţi oamenii din comună plecaţi la muncă în Italia care preferă să-şi facă cumpărăturile online în satul natal.
„Pleacă TIR-uri cu pachete în Italia. Trimit şi bătrânii alimente de-ale noastre, dar este şi comanda online“, concluzionează şi viceprimarul.
(Sursa: Adevărul)
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024