Vicepreședintele PSD Doina Federovici a declarat astăzi după respingerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului PSD+ALDE că România are nevoie de stabilitate economică și politică, astfel încât actualul Executiv să continue realizarea investițiilor și creșterile veniturilor populației începute în 2017.
„Ne-am asumat și am transformat în realitate creșterea accelerată a salariilor, ca obiectiv prioritar care să îmbunătățească traiul celor cu venituri mici, și să determine creșterea puterii de cumpărare. Am luat măsuri concrete pentru deblocarea proiectelor de investiții prin simplificarea legislației din domeniul achizițiilor publice și al parteneriatelor publice private. În opinia mea, românii au nevoie de astfel de lucruri, care să le îmbunătățească condițiile de viață, nu de ceartă și gâlceavă politică cum au propus colegii de la PNL și USR în ultima perioadă”, a declarat Doina Federovici.
Minciunile din textul moțiunii au reprezentat în fapt continuarea dezinformărilor din spațiul public, din ultima perioadă ale Opoziției și au fost menite doar să întrețină, să radicalizeze și să stârnească patimile politice și personale, astfel încât să conducă la anarhie socială, doar pentru satisfacerea dorinței președintelui Iohannus de a instala Guvernul său.
„Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR nu avea cum să fie adoptată pentru că PNL nu și-a propus decât să genereze haos și dezordine, să inducă o stare de cobflict și îngrijorare în rândul cetățenilor, fără să vină cu un program coerent și fezabil în fața românilor. Totul a fost un demers pur demagogic, politicianist. Această acțiune nu a fost nimic altceva decât expresia servilismului absurd în fața președintele Iohannis, a cărui dorință de a o vedea pe prim-ministrul Dăncilă plecată din fruntea Guvernului nu s-a îndeplinit și care tocmai ce și-a anunțat o nouă candidatură. Textul moțiunii era o însăilare de minciuni, dezinformări și interpretări absurde ale realității. Date, fapte certe atestate de instituții internaționale au fost ignorate, ascunse cu premeditare în favoarea unei propagande fără niciun suport”, a subliniat vicepreședintele PSD.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024