Cazarea trebuie să fie asigurată în hoteluri sau alte unităţi de cazare din proximitatea spitalelor, pentru protejarea sănătăţii familiilor corpului medical.
Cadrele medicale care au grijă de bolnavii diagnosticaţi cu COVID-19 se gândesc cu groază că vor putea fi, la rândul lor, infectate. Ba mai mult, se tem pentru familiile lor. Sindicatele din sănătate au trimis nenumărate semnale de alarmă.
“Primesc zilnic apeluri din partea personalului medical, a ambulanţierilor şi a angajaţilor SMURD care transportă şi intervin la cazuri urgente. Cei care se luptă cu coronavirusul în prima linie pentru viaţa noastră au dreptate şi spun că acum fiecare pacient este văzut ca și un posibil caz de Covid și, dacă merg acasă, pot infecta și ceilalți membri ai familiei. După o tură extenuantă, multe dintre cadrele medicale din țară se întorc acasă cu teamă. Angajații se gândesc în aceste zile cu groază, la faptul că ar putea fi purtători ai coronavirusului și și-ar putea îmbolnăvi familia. Este vorba despre salariați care locuiesc impreuna cu copiii, cu propriii părinţi cu probleme de sănătate pe care riscă sa ii contamineze cu Covid 19”, a declarat deputatul Pro România.
“Mă alătur personalului medical şi, pentru a veni in sprijinul lucrătorilor din Sănătate si al familiilor acestora, solicit ca Ministerul Sănătăţii să evalueze existenta centrelor de cazare din proximitatea spitalelor (hoteluri, pensiuni etc.) sau din localităţile respective. În urma evaluării, în funcţie de solicitările personalului medical, să se asigure cazarea gratuită a acestora. Am solicitat ministrului sănătăţii Nelu Tătaru ca la nivel guvernamental să se rezolve în cel mai scurt timp, problema cazării personalului medical din spitale, din serviciile de ambulanţă şi din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă (SMURD)”, a declarat Mihaela Huncă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile