În plină desfăşurare a admiterii în licee sau şcoli profesionale, veştile nu sunt bune: 40% din generaţiile viitoare, dintre cei care trebuie să susţină România sunt analfabeţi funcţional.
În timp ce Uniunea Europeană are un plan de reducere a ratei analfabetismului funcţional la 15%, România nu are încă nicio iniţiativă concretă în acest sens. Investitiţia în scăderea analfabetismului funcţional este strategică în profesionalizarea forţei de muncă din ţara noastră.
Problema României nu este învăţământul universitar, ci învăţământul preuniversitar, acolo unde sunt puse bazele educaţiei copiilor, care influenţează apoi totul în economie şi societate.
“Gândiţi-vă că aproape jumătate din copiii României care au terminat acum clasa a VIII-a vor fi o povară în viitor pentru piaţa muncii, pentru pentru economie, pentru ţară. De inovare, de cercetare, de operaţiuni complexe, nici nu poate fi vorba. Acest lucru va însemna o catastrofă pentru economie. De aceea, consider că este important să demarăm la nivel naţional un program pentru eliminarea analfabetismului funcţional până în 2030, care poate avea efecte sistematice şi pe termen lung asupra dezvoltării economice și sociale, astfel că, dezvoltarea economică a României ar putea ajunge la peste 200% din PIB-ul actual”, susţine Mihaela Huncă.
“În opinia mea, alfabetizarea funcţională a cetăţenilor reprezintă o condiţie fundamentală pentru dezvoltarea economică a oricărei ţări, cu atât mai mult a unui stat membru al Uniunii Europene. Economia de piaţă are nevoie de oameni specializaţi. Astfel, nivelul ridicat al analfabetismului funcţional afectează atât capacitatea tinerilor de a se integra în câmpul muncii, cât şi modul acestora de a presta munci calificate. De aceea, un obiectiv foarte important al sistemului de educație din ţara noastră trebuie să fie grija pentru dobândirea de cunoștințe și abilități care să îi permită fiecărui copil de astăzi să se adapteze cu succes pe piața muncii peste 20 sau 30 de ani”, a concluzionat deputatul PRO Europa”.
Printre exemple de bune practici în țări ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte reducerea analfabetismului funcţional se regăsesc: Marea Britanie, Franţa, Olanda, Suedia, Finlanda, Portugalia, Italia, Polonia sau Lituania.
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Flăcări în municipiu, un container a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024