Cursurile sunt suspendate cel puţin până pe 16 aprilie, când ar trebui să se ridice sau să fie prelungită starea de urgenţă. După cinci săptămâni de când elevii şi profesorii stau acasă, noi nu ştim nimic ofical cu privire la viitorul copiilor noştri şi al cadrelor didactice.
“Cu riscul de a mă repeta, vreau să spun că trăim în această perioadă scenariul unul film fantastic. Cinci săptămâni au trecut de când în România s-au închis şcolile. Am aşteptat cu toţii, răbdători, un semnal oficial din partea Guvernului, a Ministerului Educaţiei și Cercetării în legătură cu posibilele scenarii pentru încheierea anului şcolar, pentru susţinerea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat. Zilnic primesc telefoane de la elevi, cadre didactice şi părinţi care, pe bună dreptate, întreabă ce se va întâmpla, în timp ce guvernul tace,”
susţine Mihaela Huncă.
Pro România solicită în regim de urgenţă şi chiar condiţionează susţinerea prelungirii stării de urgenţă de transmiterea publică a scenariilor şi a variantelor pregătite de Ministrul Educaţiei şi Cercetării pentru viitorul elevilor români.
“Putem susţine prelungirea unei stări de urgenţă, dar nu a unei stări de haos general! Vă mai amintiţi că imediat după suspendarea cursurilor de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării s-a transmis că elevii şi profesorii nu sunt, de fapt, în vacanţă şi să lucreze on-line sau cu lecţii la televizor şi pe e-mail? Majoritate au făcut-o, însă apoi s-a revenit şi s-a spus că nu poate fi predată materia, că platformele şi cursurile nu sunt recunoscute de minister şi că, de fapt, nu toţi elevii şi cadrele didactice au acces la internet. Oare nu vicepremierul Raluca Turcan a declarat, că este posibilă repetarea anului școlar în curs, pentru ca la câteva ore, ministrul Educației, Monica Anisie să o contrazică vehement pe colega ei, spunând că scenariul înghețării anului școlar nu este luat în calcul şi că este exclusă amânarea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat cu un an? Ba mai mult, de o săptămână, elevii sunt în vacanţa de Paști și tot personalul din unitățile de învățământ a fost trimis obligatoriu în concediu de odihnă şi, apoi, la scurt timp, tot reprezentanţi ai guvernului îi trimeteau pe profesori în şomaj tehnic? Din nou, haos!
Se termină imediat şi vacanţa de Paşti. Ce urmează după aceea?
Pro România nu poate fi părtaşă la colapsul învăţământului românesc cauzat de un ministru al Educaţiei şi Cercetării total nepregătit şi de guvernanţi dezinteresaţi de educație. De aceea, mă alătur sutelor de mii de elevi, părinţi şi cadre didactice din România şi solicit în mod public ministrului Educaţiei Monica Anisie să publice, în regim de urgenţă, scenariile de finalizare a anului şcolar 2019-2020 şi a derulării examenelor naţionale”,
declară deputatul Pro România.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024