"În ţara condusă de ei, PSD și ALDE organizează miting-uri și proteste împotriva abuzurilor. Însă un abuz nu poate fi exercitat de o persoană lipsită de putere, ceea ce înseamnă clar că PSD și ALDE apelează la astfel de manifestări, neînțelegând că abuzurile de putere tocmai ei le orchestrează. " se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui PNL Botoşani, senator Costel Şoptică.
"Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs, ca partid aflat la guvernare, să aduni oameni din toată ţara ca să protestezi în faţa propriei incompetenţe.
Sub pretextul apărării statului şi a legilor justiţiei, pe data de 9 iunie, reprezentaţii PSD din toaţă ţara au primit ordine şi indicaţii stricte să aducă oameni în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului. Îmi exprim îngrijorarea faţă de modul dictatorial în care conducerea PSD îşi aliniază ostaşii şi le impune un aşa zis regulament de funcţionare, iar scopul final este acela de a da impresia cetăţenilor că sunt preocupaţi de bunul mers al ţării.
Un simplu exerciţiu de imaginaţie, transferând protestul la nivel local, ne arată ridicolul situaţiei în care ei singuri se pun. Mă întreb ce ar scanda şi cui s-ar adresa dna senator PSD Doina Federovici, alături de toţi parlamentarii sau dl preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Costică Macaleţi în faţa instituţiile reprezentate, la momentul actual, de către ei? Paznicilor, şoferilor? Pentru că de doi ani încoace, ei conduc absolut tot ceea ce se poate conduce, ei schimbă legi, ei decid indiferent de consecinţe. Împotriva cui se îndreaptă? Sau este doar un mijloc de a crea impresia că şi ei sunt mulţi şi trebuie să ne fie frică?
Este inadmisibil ca cei care au creat o debandadă totală în toate sectoarele să pretindă acum că ies în stradă pentru apărarea justitiţiei! Condamn ferm această tentativă a PSD de a confisca, poate, ceea ce a mai rămas simplilor membri de partid sau a simplilor cetăţeni convinşi cu un pachet de mâncare şi 50 lei să participe la protest, dreptul la opinie şi acţiune şi a induce un spirit de turmă ce afectează clar demnitatea umană! " se mai arată în comunicatul de presă.
Oana Sava
Jan 20, 2025
Negocieri în capitală: Prefectul parchează în curtea PNL, una dintre subprefecte pleacă acasă
Sergiu Bălășcău
Jan 20, 2025
PĂȚĂNIA unui tânăr pe bulevard, l-a ajutat rapid un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
FC Botoșani, egal cu CFR Cluj în primul meci cu noul antrenor pe bancă - VIDEO
Oana Sava
Jan 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile