Întrunită la Brașov pe 29 iunie 2019, Comisia de Cultură, Culte și Minorități a Partidului Național Liberal a lansat public o declarație prin care cere demisia Ministrului Culturii, Daniel Breaz.
"Totodată, Comisia de Cultură a PNL a realizat o analiză a unei situații de o gravitate fără precedent în care actuala guvernare PSD-ALDE a aruncat instituțiile publice de cultură, precum și finanțarea sectorului cultural independent.
Redăm integral declarația adoptată de Comisia de Cultură, Culte și Minorități:
Rea voință, incompetență, necunoașterea legii –toate sunt cuprinse într-un singur nume: Daniel Breaz. Felul rușinos în care a ajuns să trateze administrația culturală, precum și domeniul în integralitatea sa, acest Ministru al Habarnismului ne-a adus în situația în care un simplu gest al demisiei nu mai este suficient. Această guvernare haotică ne-a adus un ministru care decide după bunul plac și care dovedește o necunoaștere crasă a realităților administrației culturale.
Daniel Breaz este un reprezentant al unui stat capturat. Acest guvern pune în practică o destructurare voită, o slăbire instituționalătot mai puternică a României. Cum am ajuns în situația ca, într-o țară care se laudă cu o creștere economică record, de tigru al Europei, instituțiile culturale nici măcar nu își pot achita facturile, fără a mai pomeni despre investiții? De numele actualului ministru al Culturii se leagă, între altele: reducerea cu 30% a bugetului AFCN, prin care mii de oameni sunt lăsați fără surse de venit; atacurile la adresa arheologiei și a arheologilor – demonizați ca vinovați pentru nedezvoltarea țării; întreruperea contractelor cu artiștii și operatorii privați, ceea ce pune în incapacitate de execuție de la teatre la galerii – și aceasta dincolo de lăsarea pe drumuri a celor implicați. Vorbim aici despre un atentat la adresa identității naționale și a viitorului României.
Institutele de cercetare și Academia nu au finanțare nici măcar la limita subzistenței. Arheologii au intrat deja în grevă, iar pe 3 iulie muzeologii organizează o grevă de avertisment. Orice formă de comunicare este respinsă de Breaz: lipsă de transparență, lipsă de răspuns la adrese oficiale.
În numele PSD, tăierile din domeniul cultural în favoarea pensiilor speciale au devenit norma. Și pentru asta Breaz îngroapă cu totul domeniul Cultural. Suntem un stat blocat, cu un domeniu al Culturii dominat de un incompetent.Este o umilire continuă la adresa a tot ce înseamnă articulare a culturii și, prin aceasta, un atac la adresa identității naționale, cea cuprinsă atât de formal în numele ministerului pe care din păcate Breaz îl conduce.
Nici nu mai putem vorbi despre stringența ca Daniel Breaz să demisioneze, activitatea sa este strigătoare la cer! Putem numai să ne gândim la rușinea în care ne va lăsa și la cât de mult de lucru va fi pentru a o depăși, pentru a intra într-o minimă normalitate. Ca liberali, ne asumăm această misiune grea și vă asigurăm că vom reuși! "Comisia de Cultură, Culte și Minorități a Partidului Național Liberal
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024