„Am atras atenţia în mod public asupra pericolului iminent ca limba română să nu se mai poată preda în unităţile de învăţământ din comunităţile româneşti din Ucraina, după noua lege a educaţiei adoptată de Legislativul de la Kiev. „ se arată într-un comunicat de presă al senatorului PNL Botoşani, Costel Şoptică
„Potrivit acestui document al parlamentului unicameral ucrainean, la art. 7, sistemul de educaţie din Ucraina se va desfăşura doar în limba de stat (ucraineană), iar materiile care se predau în prezent în limba română urmează să fie predate în limba ucraineană.
Etnicii românii din Ucraina s-au adresat printr-un Apel preşedintelui ucrainean Petro Poroșenko, solicitând respingerea prin veto a acestei legi, deoarece ar îngrădi dreptul minorităţii române de a învăţa în limba maternă şi ar constitui motiv de nemulţumiri sociale. Cu toate acestea, legea a fost promulgată de preşedintele ţării vecine, fapt deosebit de periculos pentru românii noştri de acolo.
Documentul presupune că toate şcolile cu predare într-o altă limbă decât ucraineană urmează să fie închise. Legea adoptată de deputaţii de la Kiev prevede ca, până în anul 2020, toate şcolile în care copiii studiază în altă limbă decât ucraineana să fie închise complet. Deputaţii ucraineni şi-au motivat decizia prin faptul că mulţi cetăţeni vorbesc prost, sau nu cunosc deloc limba ucraineană.
Consider că instituţiile guvernamentale române au avut o reacţie întârziată la această formă de abuz împotriva drepturilor europene de a învăţa în limba maternă a minorităţilor. I-am solicitat ministrului Afacerilor Externe să întreprindă toate demersurile care se impun în vederea stopării intrării în vigoare a legii respective, din punctul de vedere al ponegririi minorităţii române şi a încălcării unui drept fundamental al acesteia, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Legea adoptată de Rada Supremă a Ucrainei încalcă flagrant Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, potrivit căreia statele se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a învăţa limba sa maternă. În regiunile istorice româneşti, care se află în prezent în componenţa Ucrainei, locuiesc peste 400.000 de români, fiind cea de a doua minoritate ca mărime, după cea rusă, de pe teritoriul statului ucrainean. Nu în ultimul rând, etnicii români vieţuiesc în Ucraina de sute de ani, iar în ultima perioadă acţiunile de destabilizare a comunităţii române din partea statului sunt din ce în ce mai virulente. Din nefericire, Guvernul României şi MAE au luat poziţie prea târziu… „ se mai arată în comunicatul de presă.
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024