(P) Partidul Național Liberal, cea mai veche formațiune politică din România, împlinește astazi 144 de ani de la înființare (24 mai 1875).
De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României, respectiv: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea și recunoașterea internațională a independenței de stat (1877-1878), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1916-1918), adoptarea Constituției din 1923 și relansarea economică de după criza din 1929-1933. În toată această perioadă, liberalismul, ca doctrină economică și socială, a devenit fundamentul pe care s-a construit România modernă.
Liberalismul este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, a meritocrației, stimulatorul inițiativei fiecărui individ, a egalității în fața legilor, a garantării drepturilor și libertăților cetățenești. În plan social, mișcarea liberală are ca obiectiv modernizarea accelerată a societății și coeziunea socială, iar în plan economic este adeptul declarat al capitalismului și al economiei de piață, în care statul are rol doar de reglementare.
Partidul Național Liberal se declară atașat valorilor democrației, pluralismului politic și statului de drept, propunându-și totodată să aibă o contribuție la dezvoltarea actuală a țării, pe măsura faptelor trecutului său, însă ținând cont de realitățile sociale și economice actuale.
La mulți ani, dragi liberali de pretutindeni!
”Comandat de Partidul Național Liberal, cod unic mandatar 41190007”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Atelier de pictat icoane pe sticlă la Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024