După poziția publică exprimată de viceprimarul Cosmin Andrei cu privire la Cătălin Flutur, în cursul dimineții de vineri, 25 octombrie 2019, a venit și replica liberală. PNL Botoșani a transmis la rându-i un comunicat de presă pe care îl redăm integral mai jos:
Minciunile viceprimarului Cosmin Andrei, cu care i-a obișnuit pe botoșăneni încă de pe vremea lui Portariuc, nu merită, de regulă, un răspuns. Sunt prea gogonate, prea evidente pentru oricine mai are răbdare să le asculte sau să le citească. Din când în când, totuși, e util să le demontezi clar și răspicat, măcar pentru igiena comunicării publice în acest oraș. E un fel de igienizare a toaletei: neplăcută, dar indispensabilă din vreme-n vreme. Ei, a sosit un astfel de moment. O vom face ”pas cu pas”, că tot suntem în campanie prezidențială.
1. MINCIUNA: ”Nu este posibil ca primarul Flutur să se comporte ca pe propria moșie și să facă ce îi convine cu banii botoșănenilor și cu direcțiile din subordinea primăriei Botoșani și a Consiliului Local”, își începe, în forță, perorațiile viceprimarul.
DEMONTAREA MINCIUNII: Conform legii, nu primarul, ci consiliul local stabilește bugetul. Așadar cei care ”fac ce le convine cu banii botoșănenilor” sunt consilierii PSD, care sunt 12 la număr, inclusiv Cosmin Andrei, dintr-un total de 23 și constituie astfel majoritatea absolută în consiliu din vara lui 2016 încoace.
2. MINCIUNA: ”Îl rog pe liberalul Flutur să înceteze cu amenințările la adresa PSD”.
DEMONTAREA MINCIUNII: Primarul Flutur nu a amenințat niciodată consilierii PSD. A lansat avertismente publice - precizând cu subiect și predicat că nu sunt sub nicio formă amenințări - privind legalitatea demersurilor aleșilor PSD din consiliul municipal de fiecare dată când a existat riscul încălcării legii.
3. MINCIUNA: ”Consilierii locali ai PSD nu au blocat niciodată niciun proiect de investiții pentru municipiul Botoșani”.
DEMONTAREA MINCIUNII: Timp de trei ani au blocat orice investiție care avea șanse să se realizeze în mandatul actual. Cu titlu de exemplu simplu, minor, dar legat exact de subiectul comunicatului PSD de astăzi, cererile repetate pentru achiziționarea de către DSPSA a unei nacele pentru tăiatul la înălțime a crengilor uscate sau a unei cisterne de 8-9000 de litri pentru udarea vegetației au fost respinse de fiecare dată de majoritatea PSD din consiliu. Rațiunea respingerii? Tocmai aceea de a putea spune că nu s-a făcut nimic în domeniile respective de activitate de către DSPSA și, implicit, de către primar. O adaptare a principiului pesedist dintotdeauna ”hoțul strigă hoții”, singura calitate a hoțului fiind aceea că este convins că va striga cel mai tare.
4. MINCIUNA: ”Domnul primar Flutur nu a solicitat fonduri și nu a depus la timp documentațiile necesare pentru anumite obiective, dar asta e cu totul altceva. De fiecare dată când am venit cu alocări de fonduri pentru obiective concrete, asfaltări de străzi, amenajări de parcări și multe altele, am fost refuzați sau proiectul a fost pus la sertar de domnul primar”.
DEMONTAREA MINCIUNII: Primarul Flutur a depus proiecte, cu tot cu documentațiile aferente, și a solicitat fonduri de fiecare dată când acest lucru a fost posibil. În mare parte, acestea au fost respinse sau deturnate de la scopul lor real de majoritatea PSD din consiliu. Nu e de vină primarul că guvernul PSD alocă municipiului Botoșani fonduri (indispensabile dezvoltării!) mai mici decât cele alocate unor orășele mici sau chiar comune conduse de primari PSD. Nu e de vină primarul că din aproape 40 de solicitări de finanțare prin PNDL, municipiul Botoșani primește de la același guvern PSD doar una. Nu e de vină primarul că majoritatea PSD din consiliu decide să ia banii alocați prin buget pentru asfaltarea unor străzi mai mici din oraș pentru ca acestea să nu se facă și îi alocă pe toți unei singure străzi, mai mari, unde aceiași bani ajung doar pentru proiectare, deci nici aceea să nu se poată asfalta. De ce astfel de manevre? Din același motiv: consilierii PSD au făcut și continuă să folosească poziția majoritară din consiliul municipal pentru a nu se ajunge la realizări concrete, palpabile, vizibile de către botoșăneni, știind că în mentalul colectiv singurul responsabil de mersul lucrurilor în orice localitate este primarul. În altă ordine de idei, primarul nu poate ”pune la sertar” niciun proiect nicăieri în această țară, pur și simplu pentru că legea îi interzice acest lucru. Fiecare proiect are un parcurs și un calendar stabilite de acte normative a căror încălcare atrage după sine răspunderea celui în cauză. Iar pesediștii știu foarte bine acest ”detaliu”, doar că li se pare mai important să mintă.
5. MINCIUNA: ”La ședința din 23 octombrie, consilierii social-democrați au părăsit sala din cauza atitudinii primarului Flutur și a apropiaților săi, care își bat joc de banul public al botoșănenilor”.
DEMONTAREA MINCIUNII: Așa cum poate vedea oricine din înregistrările ședinței, din procesul verbal și din orice altă sursă, așa cum au constatat toți cei care au fost de față, inclusiv reprezentanții presei, consilierii PSD au plecat din ședința din 23 octombrie pentru că nu li s-a permis să repete un vot care nu le convenea, în care chiar unul dintre ai lor a votat altfel decât suna comanda de la Cosmin Andrei.
6. MINCIUNA (SETUL DE MINCIUNI): „Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement condusă de domnul Țurcanu girat de primarul Flutur primește sume impresionante de bani de la bugetul local pentru care nu răspunde în fața nimănui. La Parcul de Agrement Cornișa s-a cheltuit din banii publici peste 1 milion de lei, tot aici au avut loc mai multe accidente tragice pentru care nu a răspuns nimeni, sala Polivalentă se degradează în fiecare zi, câinii fără stăpân nu mai sunt capturați de peste 3 luni de zile, iarba de pe spațiile verzi a luat foc pentru că nu a fost udată, arborii în pericol să cadă nu au fost tăiați de peste 1 an, iar solicitările cetățenilor pentru toaletarea acestora sunt întârziate. Mai mult decât atât, angajații acestei Direcții au fost agresați de domnul Țurcanu, iar botoșănenii plătesc din banii lor despăgubirile pentru cei care au câștigat în instanță”.
DEMONTAREA MINCIUNII: Spre deosebire de toate (fără excepție!!!) societățile din subordinea consiliului local controlate de oamenii puși de PSD, DSPSA funcționează foarte bine, în limitele bugetare fixate de majoritatea PSD din consiliul local. Toate rapoartele privind activitatea derulată de direcție sunt făcute la timp, conform legii. Cheltuielile făcute sunt supuse controlului Curții de Conturi și al oricărei alte entități abilitate de lege în acest sens. Parcul de agrement Cornișa este un succes uriaș, inclusiv din punct de vedere financiar, fiind supus criticilor de către PSD doar pentru că este o realizare extrem de importantă pentru toți botoșănenii, care a îmbunătățit mult imaginea orașului și care este rezultatul eforturilor depuse în primul rând de primarul Cătălin Flutur, cel care a inițiat proiectul și cel care l-a dus la bun sfârșit, în ciuda stagnării din mandatul lui Portariuc și a sabotajelor sistematice ale majorității PSD din actualul mandat. Culmea ridicolului și a lipsei de măsură în debitarea minciunilor, evidentă pentru oricine, este aceea că la Botoșani s-ar fi înregistrat incendii de vegetație din cauza neudării la timp a spațiilor verzi. Scorneală gogonată, marca PSD!
7. MINCIUNA (SETUL DE MINCIUNI): ”Propunerea consilierilor locali ai PSD pentru care au fost amenințați în mod direct de primarul Flutur a fost aceea de a opri risipa banului public pe pietre de granit pentru un sport bizar pe care nu îl practică niciun botoșănean, de peste 1 miliard de lei vechi și de subvenționarea cu bani publici a Parcului de Agrement Cornișa prin angajarea unui director apolitic profesionist care să asigure buna funcționare a Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement. Primarul Flutur nu a acceptat mutarea consumatorului său de fonduri publice, Eugen Țurcanu la un alt departament pe același salariu pentru că nu mai poate justifica sumele enorme de bani pe care le alocă acestei Direcții”.
DEMONTAREA MINCIUNII: ”Sportul bizar” la care se referă Cosmin Andrei este curlingul și face parte din setul de activități convenite cu Uniunea Europeană la aprobarea finanțării proiectului Cornișa. Implicit, pentru a nu fi imputate municipalității (adică ”banii tuturor botoșănenilor”, cum îi place viceprimarului să spună) fondurile europene pentru tot proiectul, trebuie realizate toate obiectivele din proiect, inclusiv dotarea cu ”pietrele de granit” necesare curlingului. Iar prețul acestora nu mai depinde de voința nimănui din Botoșani, nici măcar de cea a reprezentanților PSD. Este o obligație asumată printr-un proiect votat, conform legii, de consilierii municipiului la depunerea proiectului, nefiind vorba de voința discreționară a primarului sau a altei persoane. Nici curlingul, nici raftingul, nici patinajul și nici măcar înotul în piscină sau săriturile de la platformă nu pot fi practicate de botoșăneni dacă nu au unde să o facă. Tocmai de aceea a fost gândit și realizat parcul de agrement de la Cornișa, ca aceste lucruri să devină posibile! ”Directorul apolitic profesionist” invocat de Cosmin Andrei ar fi trebuit să fie, conform amendamentului depus chiar de el, un muncitor necalificat, transformat din pix, în organigramă, în director general la DSPSA. Ridicol! Minciuna de final e aceeași cu care începe seria de aberații emanate public de Cosmin Andrei, cum că Flutur alocă bani, mulți și în mod nejustificat, la DSPSA. Am explicat deja mai sus că tot ce ține de alocarea fondurilor în acest municipiu are legătură cu bugetul orașului, care este votat în consiliul local, controlat de majoritatea PSD.
În concluzie, o serie nesfârșită de minciuni, debitate frază după frază cu sânge rece, care mizează pe necunoașterea situațiilor reale, a mecanismelor legale după care funcționează un municipiu precum Botoșani, de către cititori. Altfel spus, pesediștii, prin viceprimarul Andrei, îi ia de proști pe botoșăneni, considerând că pot fi păcăliți cu orice gogomănie, oricât de gogonată, doar pentru că și-o asumă declarativ un viceprimar.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024