„Sunt îngrijorat şi deopotrivă şocat de dramele familiale care au loc pe bandă rulantă în judeţul Botoşani, situaţia copiilor ucişi de proprii părinţi fiind deosebit de gravă!” se arată într-un comunicat de presă la senatorului PNL Botoşani,Costel Şoptică.
„Judeţul Botoşani a fost zguduit din nou, zilele trecute, de scene abominabile, după ce o fetiţă din localitatea Vânători a fost ucisă de propriul tată, aflat în stare avansată de ebrietate. Crima a fost spontană, fiind generată de cererea concubinei bărbatului de a da mai încet muzica ascultată la maxim!
Dacă partenera sa de viaţă a scăpat din mâinile sale din cauza intervenţiei mamei femeii, omul de 32 de ani s-a răzbunat pe propriul copil, omorându-şi fetiţa prin înjunghiere în gât, în timp ce aceasta dormea! Cu câteva săptămâni în urmă, o altă tânără din judeţul Botoşani a fost arestată, fiind acuzată că şi-a ucis bebeluşul şi apoi i-a aruncat trupul într-un canal colector.
Dincolo de faptul că legea îşi va spune cuvântul şi cei vinovaţi au ajuns sau vor ajunge în spatele gratiilor, rămâne tragedia membrilor familiilor respective care supravieţuiesc acestor tragedii. Din acest punct de vedere, consider că statul român, prin instituţiile guvernamentale abilitate, are datoria de a interveni mult mai susţinut pentru a se evita comiterea acestor crime abominabile.
Consider că România europeană a anului 2017 nu îşi poate permite să devină ţara în care părinţii îşi omoară copiii cu sânge rece! Dimpotrivă! Pe fondul procesului de îmbătrânire a populaţiei, a sporului natural negativ şi a plecării masive a tinerilor în străinătate, statul român este obligat să aibă grijă de copiii ţării! Ca atare, somez Guvernul să ia măsurile care se impun pentru ca asemenea evenimente nedorite să nu se mai întâmple!” se mai arată în comunicatul de presă.
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024