Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal a votat cu o largă majoritate susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis drept candidat al formaţiunii la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
„De asemenea, liderul partidului nostru, Ludovic Orban, este propunerea PNL pentru funcţia de prim-ministru, acesta impunându-se într-un scrutin intern în faţa lui Viorel Cataramă.
Vorbim despre doi oameni care au performat în viaţa politică şi publică autohtonă. Şeful statului nu mai are nevoie de nicio recomandare, fiind extrem de evident pentru marea masă a românilor că îşi va adjudeca şi cel de-al doilea mandat la Cotroceni, indiferent de numele candidatului partidului roşu! Ludovic Orban, de asemenea, este un campion al scenei noastre politice, fiind cel mai potrivit liberal pentru a-şi asuma, după alegerile parlamentare următoare, funcţia de şef al Guvernului.
Consiliul Naţional al PNL a consfinţit necesitatea implicării totale a fiecărui membru de partid în viaţa comunităţii, precum şi dinamizarea bătăliei pe care o avem de dat, la nivelul fiecărui judeţ, cu partidul-stat! Numai dacă vom fi în contact permanent şi susţinut cu cetăţeanul, cu Măria Sa Alegătorul, îi vom putea informa corect pe oameni despre politicile şi programele Partidului Naţional Liberal, precum şi despre gafele şi aberaţiile comise de partidul de guvernământ. Cum am mai spus-o, este o mare discrepanţă între România văzută din fotoliile Palatului Victoria şi România reală, a oamenilor simpli, aşa cum sunt dragii mei botoşăneni! Aceştia vor fapte concrete, nu mai pot savura poveşti nemuritoare, iar până acum actuala guvernare nu le-a dat niciun motiv de mulţumire, ba din contră!
Este extrem de important pentru toţi liberalii să strângem rândurile în acest an şi să dovedim determinare, angajament şi forţă! Avem toate motivele să-i conştientizăm pe români în legătură cu dezastrul guvernării PSD şi să le arătăm că PNL va adopta un altfel de model de a conduce ţara, cu strategii axate pe dezvoltarea clasei de mijloc şi a susţinerii investitorilor, nu doar pe pomeni electorale şi ajutoare sociale, aşa cum se perpetuează în prezent!
Îndemn liberalii botoşăneni la mobilizare şi altruism, să creştem viteza de reacţie în teritoriu, să-i informăm zilnic pe cetăţeni despre derapajele şi neîmplinirile guvernării, iar apoi, pas cu pas, să reuşim să ne impunem programele noastre, precum şi cei mai valoroşi oameni în administraţia locală şi judeţeană!” se arată într-un comunicat de presă al senatorului PNL Botoşani, Costel Şoptică
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024