Una dintre cele cinci UNITĂȚI MOBILE DE TERAPIE INTENSIVĂ aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență a ajuns, marți seară, la BOTOȘANI! Este vorba despre suplimentarea cu încă 12 paturi de TERAPIE INTENSIVĂ pentru pacienții diagnosticați cu Covid-19, care ajung să manifeste forme medii spre grave și au nevoie de îngrijiri specifice.
Autoritățile județene au făcut eforturi uriașe pentru ca botoșănenii să primească șansa la viață în lupta cu noul coronavirus. Astfel, Guvernul PNL, prin Departamentul pentru Situații de Urgență a alocat o autospecială cu o capacitate de 12 paturi, dotată cu toate echipamentele necesare pentru o secție de terapie intensivă (ventilatoare, monitoare etc) în contextul în care la nivelul unităților spitalicești din județul Botoșani nu mai există niciun pat liber pe secțiile de Terapie Intensivă.
“Toate paturile de terapie intensivă din unitățile spitalicești din Botoșani sunt la ora actuală, ocupate, de aceea, în calitate de director al Direcției de Sănătate Publică, cu sprijinul domnului prefect al județului, Dan Nechifor, am reușit să aducem această unitate mobilă, dotată cu 12 paturi, mărind astfel capacitatea de a primi pacienți care luptă din greu pentru viața lor. Virusul există, se răspândește rapid, de aceea este în puterea noastră, a tuturor, să avem grijă unii de alții. Sănătate tuturor”,
a declarat medicul Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani și candidatul PNL pentru Senatul României.
Pandemia de Coronavirus a pus o presiune uriașă pe sistemele medicale din toată lumea, iar la Botoșani, prin aducerea acestei unități mobile de terapie intensivă, cu sprijinul parlamentarilor PNL și a eforturilor autorităților județene a crescut, în acest fel, capacitatea de terapie intensivă. Nu ne jucăm cu viața botoșănenilor, de aceea continuăm eforturile pentru asigurarea îngrijirilor necesare pentru pacienți diagnosticați cu Covid-19 și aflați în stare gravă.
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL, prin reprezentanții săi din Guvern și din structurile județene, se preocupă constant de sănătatea cetățenilor, de ținerea sub control a pandemiei de coronavius și DEZAVUĂM TOTAL MODUL ÎN CARE PSD încearcă să câștige capital politic și electoral, dezinformând și ieșind public cu afirmații populiste!
Distinsul domn parlamentar PSD, Costel Lupașcu, care a stat ascuns pe toată perioada pandemiei, iese public astăzi și afirmă că a contribuit la aducerea autospecialei de ATI. Fără pic de nerușinare dar cu o disperare incredibilă de a nu-și pierde susținerea politică, își arogă meritele unor oameni aflați zi și noapte la datorie, în prima linie în fața inamicului invizibil.
Unde este latura dvs umană? Aveți așa ceva? ÎNCETAȚI să mai folosiți PANDEMIA de CORONAVIRUS ca pretext electoral și gândiți-vă că aveți și dvs copii, frați, surori, părinți, bunici!
Comandat de PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL - FILIALA BOTOȘANI, Realizat de SC Savin Consulting Press SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200025
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Echipa de rugby a României, meci cu Portugalia pe Stadionul Municipal
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024