Parcul de agrement de la Cornișa a transformat, în mai puțin de un an de la inaugurare, Botoșaniul într-un punct extrem de atractiv pentru turiștii din întreaga țară și chiar și pentru turiștii străini, îndeosebi cei din Ucraina și Republica Moldova.
Interesul pentru un sejur la Botoșani este întreținut constant, într-o manieră profesionistă, prin acțiunile de promovare organizate, fie că vorbim de festivaluri și spectacole cât mai atractive, cu impact regional, ori de prezentarea facilităților de excepție de la Cornișa la târguri de turism.
În aceste zile, Cornișa AquaPark este în centrul atenției vizitatorilor Târgului de Turism al României, organizat la București, la Romexpo, alături de alte potențiale puncte de atracție, precum tabăra de airsoft de la Agafton.
Tot în această lună, standul de prezentare a municipiului nostru a stârnit interesul agențiilor de turism, al mass-mediei de profil și al vizitatorilor obișnuiți la alte două târguri de turism: Moldexpo, organizat la Chișinău între 13-16 februarie și Touristica, organizat la Cluj Napoca între 14-16 februarie.
Numeroasele contacte cu agențiile de turism și reacțiile pozitive ale tuturor celor care au vizitat standul botoșănean sunt semnale încurajatoare privind creșterea, în sezonul estival, a numărului de turiști care vor ajunge la Cornișa.
Efectele afluxului sporit de turiști sunt benefice nu doar pentru imaginea Botoșanilor, ci și în plan economic, fiind una dintre modalitățile ingenioase în care pot fi atrași bani în municipiu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile