Parlamentarul social-democrat botoșănean Mihaela Huncă a declarat astăzi, printr-un comunicat de presă, că orientarea în carieră nu se poate rezuma la asistarea unor momente în alegerea profesiei, ci trebuie să devină o modalitate de dezvoltare a abilităţilor necesare pentru construirea propriului parcurs profesional.
„În prezent, în țara noastră piața forței de muncă se află în continuă mișcare și există o presiune asupra valorilor angajaților. În mediul competitiv al economiei de piață, angajatorii îi determină pe salariați să adere la valorile circumscrise carierei și în special la cele ale întreprinzătorilor. În acest context, avem nevoie de adaptarea serviciilor de consiliere și orientare profesională din sistemul de învățământ la oferta ocupaţională de pe piața piaţa muncii. Orientarea și consilierea profesională a căpătat amploare în ultimii ani în România și este de interes atât pentru elevi și studenți cât și pentru părinții acestora, având un rol important în dezvoltarea carierei încă de pe băncile școlii. ”, a declarat Mihaela Huncă.
Consilierea şi orientarea în carieră au apărut ca o modalitate de a răspunde presiunilor sociale în planul modificării raportului dintre cererea şi oferta locurilor de muncă, creşterii nivelului competenţelor impuse precum şi a preocupării pentru viaţa tinerilor.
Studiile și analizele privind serviciile de consiliere și orientare profesională în cadrul sistemului național de învățământ au identificat o serie de probleme, atât la nivelul centrelor de asistență psihopedagogică, cât și al tinerilor care apelează la aceste instituții.
„Am solicitat Ministerului Educației Naționale să identifice măsuri concrete pentru îmbunătățirea activităţii de orientare şcolară şi profesională și adaptarea acesteia la piața muncii. Consider că se impune o accentuare a conștientizării beneficiilor pe care o are activitatea de consiliere în carieră. De aceea, este oportună organizarea unor programe de formare continuă, a unor sesiuni de informare și perfecționare a profesorilor consilieri, orientate pe satisfacerea nevoilor concrete ale tinerilor, o majorare a personalului din acest domeniu, ceea ce ar conduce la scăderea numărului mare de elevi și studenți aflați în asistența unui specialist în consiliere”, a subliniat deputatul PSD.
În opinia Mihaelei Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților este nevoie de optimizarea activității de consiliere și orientare profesională prin utilizarea unor teste aplicate în scopul cunoaşterii intereselor adolescentului şi a aptitudinilor acestuia, pe baza cărora specialiștii să poată oferi îndrumări în acţiunea de orientare şcolară şi implicit profesională.
Deputatul botoșănean apreciază că acest lucru se poate realiza prin oferirea unor tipuri de servicii cât mai diversificate pentru elevi și studenți de tipul workshop-urilor, training-urilor, conferințelor, consilierii de grup, colectarea în mod organizat a informațiilor privind oportunitățile profesionale, organizarea unor activităţi de sprijinire a părinţilor pentru o cunoaştere obiectivă a resurselor personale ale propriilor copii. Totodată, trebuie să se pună accent pe popularizarea şi informarea cât mai intensă a importanței pe care o are activitatea consilierului şcolar.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024