Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că va organiza consultări cu membrii echipei de miniștri din actualul Guvern și cu asociațiile sportive din teritoriu pentru a lua măsurile legislative care să conducă la dezvoltarea sportului de masă.
„Avem nevoie de modificarea cadrului legal pentru dezvoltarea sportului de masă în România. Obiectivul nostru, al echipei PSD-ALDE din Parlament și Guvern, este ca dezvoltarea sportului de masă să fie inclus ca obiectiv major în proiectul de țară și până în 2020 să ajungem să alocăm 1% din PIB pentru tot ce înseamnă activități sportive”, a declarat Mihaela Huncă.
O componentă importantă a programului de guvernare a coaliției PSD-ALDE este dezvoltarea sportului de masă. În centrul acestui capitol este asigurarea accesului la activități sportive pentru toți copiii și tinerii din România, ceea ce implică extinderea infrastructurii școlare, universitare, precum și a bazelor sportive, începând de la grădiniță și până la facultate.
„Consider că dacă vom avea mai mulți practicanți de sport, vom reduce numărul de paturi ocupate în spitale cu diferite afecțiuni datorate lipsei de mișcare și a vieții sedentare. Dacă stimulăm activitățile sportive la toate vârstele prin alocarea de resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și a susținerii centrelor locale de selecție și inițiere vom putea ajunge să avem o populație sănătoasă. Educația fizică trebuie să devină disciplină obligatorie începând de la învățământul preșcolar cu minim o oră pe zi până la învățământul gimnazial și liceal cu 3-4 ore pe săptămână sau la cel universitar unde propunem să fie minim 2 ore pe săptămână”, a explicat deputatul social-democrat.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024