Deputatul PSD Marius Budăi a declarat astăzi, printr-un comunicat de presă, că datele Barometrului Industrial pentru martie confirmă avansul economic al României.
Activitatea din acest sector a crescut în martie pentru a doua lună la rând, pe fondul comenzilor solide la export, iar producția a atins un nivel maxim al ultimelor 12 luni.
„Producţia industrială a crescut la început de an, fiind susţinută de majorarea solidă a exporturilor cu un plus de 9,2 % pentru primele trei luni din 2017. Performanțele guvernării PSD se văd în dezvoltarea industriei și în vânzarea produselor românești peste granițe, avem un plus de 200 milioane de euro față de minus 139 milioane euro în aceeași perioadă a anului trecut. După un 2016 dezastros economia locală începe să își revină și să intre pe un trend ascendent. Datele prezentate de Institutul Național de Statistică au indicat că producția industrială din România a crescut în primele două luni din acest an cu 5,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, în primele două luni din acest an, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 8,7% comparativ cu perioada similară din 2016”, a declarat Marius Budăi.
Industria reprezintă un sector-cheie al economiei românești, cu o contribuție de circa 23% la formarea Produsului Intern Brut. La fel de important, creșterea activității industriale reprezintă un indicator concludent privind tendința generală a economiei. Indicatorul pentru volumul producției a crescut la 64 de puncte în martie, de la 53 de puncte în februarie și 35 de puncte în ianuarie. Creșterea este semnificativă, în condițiile în care depășirea pragului de 50 de puncte înseamnă expansiunea activității industriale.
„Având în vedere aceste rezultate este important să continuăm și în trimestrele următoare adoptarea măsurilor prin care se stimulează investițiile și crearea de locuri de muncă în toate domeniile industriei locale. Am încredere că actualul Guvern împreună cu echipa de parlamentari de la PSD va implementa în totalitate programul de guvernare care a fost legitimat prin votul acordat de români anul trecut în decembrie. Însă, pentru a realiza acest deziderat prin care fiecare român va simți o creștere a veniturilor și o îmbunătățire a serviciilor publice avem nevoie de consens politic și social, atât la nivel local, cât și în administrația publică centrală”, a declarat deputatul PSD Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024