Peste trei sferturi dintre locuitorii cu drept de vot din municipiul Botoșani nu ar vota pentru Primărie un candidat pus sub urmărire penală pentru fapte de corupție – se arată în analiza parțială a unui sondaj de opinie realizat la nivelul orașului in legatura cu care PSD Botosani a trimis un comunicat de presa pe care il redam mai jos. In acesta se precizeaza ca fostul primar ar fi urmarit penal, in timp ce ex-edilul sef a subliniat in mai multe randuri ca nu este urmarit penal
Astfel 64,1% dintre respondenți afirmă că nu ar vota un candidat penal, oricât de competent ar fi acesta, în timp ce 13,7% apreciază că probabil nu ar vota o astfel de persoană, chiar dacă ar fi vorba de cineva competent.
În schimb, 16,5% dintre botoșăneni afirmă că probabil i-ar acorda votul pentru Primărie unei persoane competente, chiar dacă ar fi urmărită penal pentru fapte de corupție.
Doar 5,7% dintre locuitorii municipiului Botoșani ar vota fără ezitare un candidat competent pentru Primăria Botoșani, fără să fie afectați dacă acesta ar fi pus sub urmărire penală.
Până în prezent, dintre candidații potențiali pentru Primăria Municipiului Botoșani, doar candidatul PNL Cătălin Flutur a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DNA, pentru fapte de corupție. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar de corupție, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. De asemenea, fostul edil al orașului mai este vizat de încă două dosare de corupție privind repartizarea locuințelor ANL și atribuirea unor contracte de consultanță unei firme la care a fost angajat fiul său.
Datele prezentate reprezintă rezultatele parțiale obținute din analiza a 407 chestionare aplicate în cadrul unui sondaj de opinie realizat la nivelul municipiului Botoșani de către PIAR Media - singura agenție care a anticipat corect rezultatele în cadrul mai multor scrutine electorale din județul Botoșani. Chestionarele au fost aplicate prin dialogul direct la domiciliul respondenților. Sondajul este realizat la comanda PSD Botoșani.
Citește și: Flutur și Portariuc despărțiți aproape de marja de eroare în sondaje, funcția de primar se joacă la DNA cu o variantă de rezervă
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Cum să îi implici pe cei mici în pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Directorii de instituții se întrec în citit rapoarte „roz"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Reacția lui Cornel Șfaițer, după remiza cu Botoșani: Am fi meritat mai mult după aspectul jocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024