PSD Botoșani anunță că vineri, 19 mai 2017, ora 12.00 va avea loc depunerea oficială a candidaturii social-democratului, Andrei Boariu pentru funcția de primar a comunei Vlăsinești la biroul electoral de circumscripție care se află în sediul primăriei din localitate, se arată într-un comunicat de presă.
La acest eveniment participă conducerea Consiliului Județean Botoșani, parlamentarii primarii și consilieri locali social democrați, fiind invitată și presa locală.
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a declarat că ”organizația este pregătită de alegeri și are încredere că Andrei Boariu va continua să dezvolte Vlăsineștiul așa cum a făcut colegul nostru Lucian Trufin timp de 2 mandate și câteva luni cât a ocupat funcția de primar. Campania noastră se va baza pe întâlniri și discuții cu oamenii. Cred că avem ce să le spunem vlăsineștenilor după 4 luni de guvernare în care am încercat să rezolvăm o parte din problemele solicitate de toți botoșănenii: venituri mai mari, impozite mai mici, investiții în sănătate și educație.”
În urma câștigării alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, primarul comunei Vlăsinești Lucian Trufin a devenit senator al județului Botoșani. Astfel, în data de 11 iunie 2017 vor fi organizate alegeri locale parțiale în toate localitățile unde primăriile sunt conduse interimar de viceprimari, iar la Botoșani se va desfășura scrutin electoral parțial numai în comuna Vlăsinești.
Senatorul social-democrat Lucian Trufin continuă să susțină proiectele comunei Vlăsinești din Parlament la nive legislativ, dar și la nivel local prin întâlnirile, consultările și informările publice pe care le organizează permanent cu fermierii botoșăneni în vederea creșterii absorbției fondurilor europene pentru dezvoltarea agriculturii din județul Botoșani.
Notă:În vederea deplasării din municipiul Botoșani în comuna Vlăsinești, Organizația Județeană a Partidului Social Democrat pune la dispoziție presei un microbuz care va pleca la ora 11.00 din fața sediului PSD Botoșani. După finalizarea procedurii de depunere a candidaturii va fi asigurat transportul de la Vlăsinești în municipiul Botoșani.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024