Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat luni, printr-un comunicat de presă, că autoritățile române trebuie să ia măsuri hotărâte pentru stoparea exportului de medicamente ieftine din România către alte state membre din Uniunea Europeană.
Parlamentarul social-democrat a arătat că orice bună intenție a Guvernului de a diminua prețurile la medicamentele din România va avea ca efect advers achiziționarea în mari cantități a acelui produs ieftin, pentru a fi apoi exportat și revândut în alte state europene, la prețuri de câteva ori mai mari decât în România.
„Fiecare piață își are rechinii săi, inclusiv piața românească de medicamente. Aceștia profită de pe urma scăderii prețurilor la unele produse farmaceutice, le cumpără en-gross, iar apoi le vând în Franța sau Germania la prețuri de câteva ori mai mari. În final, cei care suferă sunt pacienții români, care nu mai găsesc în farmacii produsele ieftinite. Deci dacă vrem medicamente ieftine în România, trebuie să interzicem exportul paralel practicat de rechinii farmaceutici”, a declarat Lupașcu.
Acesta a arătat că „rechinii farmaceutici” profită de pe urma legislației comunitare privind piața unică a Uniunii Europene, care interzice statelor membre să blocheze achiziția și revânzarea unor produse dintr-o țară în alta, în interiorul Uniunii. Cu toate acestea, deputatul PSD spune că România poate invoca protecția sănătății publice pentru a reglementa interzicerea exportului paralel de medicamente.
„Există o prevedere în Tratatul European care spune clar că un stat membru poate interzice sau restricționa exportul unor produse pentru a asigura protecția sănătății publice a propriilor cetățeni. Astfel, România poate interzice exportul de medicamente ieftine dacă stocurile scad sub nivelul necesar pentru asigurarea dreptului la sănătate pentru pacienții români”, a explicat Costel Lupașcu.
Reprezentantul PSD a anunțat că se va adresa Guvernului și Agenției Naționale a Medicamentului pentru a stabili forma cea mai potrivită de reglementare pentru combaterea exportului paralel de medicamente ieftine. Potrivit unei evaluări a Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, în România comerțul paralel se ridică la aproape 600 de milioane de euro, adică 20% din piața românească de medicamente.
Conform articolului 36 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, principiile pieței comune „nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de (...) protecție a sănătății și a vieții persoanelor (...). Cu toate acestea, interdicțiile sau restricțiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre.”
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024