Deputatul PSD consideră că se impune profesionalizarea facilitatorilor școlari, astfel încât aceștia să aibă un statut profesional.
Deputatul social democrat botoșănean a formulat o solicitare către Ministerul Educației Naționale pentru creșterea gradului de integrare și adaptare a copiilor cu cerințe educaționale speciale în cadrul învățământului vocațional.
„Salut decizia Ministerului Educației Naționale de a accepta în urma unui examen un copil cu cerințe educaționale speciale la Liceul de Arte „Ştefan Luchian” din municipiul Botoşani. Așadar, avem programe dedicate și instrumente de monitorizare a situației copiilor și tinerilor cu CES. Aceste persoane trebuie încurajate să participe la piața muncii în funcție de capacitatea lor funcțională. De aceea, consider că este nevoie de facilitarea accesului la educație adaptat tinerilor cu dizabilități în cadrul învățământului profesional. Astfel, se poate asigura angajarea acestor persoane care pot munci, oferindu-le resurse suficiente pentru o viață independentă, demnă, care stimulează participarea socială a tinerilor cu CES”, a declarat Tamara Ciofu, medic pediatru și membru în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.
Parlamentarul botoșănean consideră că este nevoie de asigurarea de locuri speciale la licee și școli profesionale pe modelul locurilor rezervate pentru romi.
De asemenea, deputatul PSD consideră că se impune profesionalizarea facilitatorilor școlari, astfel încât aceștia să aibă un statut profesional și să beneficieze de o pregătire formală completă și dedicată fiecărei deficiențe precum și de integrarea în curriculumul la decizia şcolii a unor activităţi special destinate sprijinirii progresului elevilor cu nevoi educaţionale speciale.
„Acești copii au nevoie de educaţie remedială și incluzivă, dar și de adaptarea programei școlare și a instrumentelor de lucru specifice fiecărei dizabilități, astfel încât să poată deprinde o meserie. În egală măsură se impune angajarea personalului de sprijin din unitățile de învățământ profesional în funcție de numărul copiilor cu CES care învață în astfel de școli”, a subliniat deputatul botoșănean.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024