Senatorul PSD Lucian Trufin, a anunțat, printr-un comunicat de presă, că în această săptămână, în cadrul Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură și Dezvoltare Rurală din Senatul României, al cărei secretar este, s-a făcut un prim pas în rezolvarea problemei fermierilor ale căror culturi agricole și silvice au fost afectate de animalele sălbatice din speciile de interes vânătoresc, astfel încât aceștia să fie despăgubiți.
Astfel, în cadrul ședinței comisiei desfășurată în data de 6 martie a.c, a fost adoptat un amendament la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, prin care Ministerul Apelor și Pădurilor, împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost abilitate să modifice Hotărârea de Guvern, în sensul eliminării condițiilor legislative greu de îndeplinit, impuse proprietarilor de terenuri agricole, astfel încât aceștia să își recupereze pagubele materiale produse de animalele sălbatice.
“În urma sesizărilor venite din partea primarilor din județul Botoșani, dar și din proprie experiență, am constatat că din cauza legislației în vigoare, fermierii nu reușesc să își recupereze pagubele produse culturilor agricole și animalelor din gospodăriile proprii, de către animalele sălbatice. Condiții precum asigurarea pazei culturilor, sau obligativitatea amplasării de către fermieri a unor mijloace de îndepărtare a animalelor sălbatice, sunt imposibil de realizat. Drept urmare, unul dintre obiectivele asumate în activitatea mea de senator ales în județul Botoșani, este acela de a amenda Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, în sensul de a elimina din legislație aceste obligații”, a declarat parlamentarul botoșănean.
În prezent, modalitățile de constatare a pagubelor și de acordare a despăgubirilor sunt stabilite prin Hotarârea Guvernului nr. 1679/2008, însă, din semnalările proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice, a rezultat că actuala modalitatea de constatare a pagubelor și de stabilire a răspunderii civile este greoaie și uneori nefuncțională, pentru o serie de pagube, neputând fi stabilită răspunderea civilă.
“Am transmis ministrului Apelor și Pădurilor sesizările primarilor din județul Botoșani, iar în urma discuțiilor purtate luni la nivelul grupului de lucru, am abilitat Guvernul să modifice HG nr. 1679/2008 și să îmbunătățească astfel cadrul legal referitor la despăgubiri, prin reanalizarea obligațiilor pe care astăzi fermierii nu le pot îndeplini și care îi împiedică să își primească compensațiile”, a afirmat senatorul Lucian Trufin.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024