Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că Ministerul Finanțelor a început să trimită contribuabililor scrisori personalizate care conțin toate datele necesare înrolării în Spațiului Privat Virtual (SPV), astfel încât declarația unică să poată fi depusă și online, fără a fi necesară deplasarea la ghișeele ANAF.
„Guvernarea social-democrată aduce administrația publică în epoca modernă. PSD respectă promisiunea de a reduce birocrația. Contribuabilii pot depune online declarația unică de venit. Încă un angajament asumat public, devine realitate și face viața mai ușoară românilor prin economisirea de timp și bani”, a declarat Răzvan Rotaru.
Spațiul Privat Virtual (SPV) este furnizat gratuit de Ministerul Finanțelor. Vor avea o reducere de 5% din suma datorată statului cei care depun online Declarația Unică până pe 15 iulie 2018 și plătesc integral pâna la 15 martie 2019. De asemenea, se acordă o reducere suplimentară, de încă 5%, dacă obligațiile sunt achitate integral până la 15 decembrie 2018.
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile