Deputatul PSD Marius Budăi a declarat astăzi, printr-un comunicat de presă,că Ministerul Muncii și Justiției Sociale ar trebui să ia în considerare eliminarea interdicției cumulării pensiei cu salariul în cazul celor care s-au pensionat anticipat și care își doresc să desfășoare o activitate remunerată.
Parlamentarul social-democrat consideră că o astfel de interdicție are efecte negative în economie.
„Nu văd rostul unei asemenea interdicții. Cei mai mulți care s-au pensionat anticipat au ajuns în această situație fără voia lor, ca urmare a unor disponibilizări în masă. Mulți dintre ei sunt încă în putere și au o bună experiență profesională. De ce să nu folosim această forță de muncă? În opinia mea, o astfel de interdicție creează deservicii în economie, mai ales în zone cum e județul Botoșani unde antreprenorii nu vin pentru că nu găsesc forța de muncă de care au nevoie”, a declarat deputatul PSD Marius Budăi.
Acesta susține că eliminarea interdicției va aduce mai mulți bani la bugetul de stat și va stimula dezvoltarea economică.
„Trebuie să plecăm de la premisa că pensiile trebuie oricum plătite. Sunt un drept patrimonial care nu poate fi suprimat. În schimb, un pensionar care câștigă un ban în plus pe lângă pensie, va plăti taxe la stat. Totodată va genera un consum suplimentar de produse și servicii, care la rândul lor sunt purtătoare de TVA, impozit pe profit și taxe care vor fi încasate la bugetul de stat. În plus, un consum mai ridicat înseamnă o cerere mai mare care stimulează o producție mai mare, ceea ce în ultimă instanță presupune mai multe locuri de muncă și plata mai multor salarii care reprezintă mai multe contribuții la bugetul de stat”, a explicat Marius Budăi.
Deputatul social-democrat a declarat că a înaintat deja Ministerului Muncii și Justiției Sociale propunerea eliminării interdicției de cumulare a pensiei cu salariul în cazul pensionărilor anticipate.
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile