Programul ,,Investește în tine" se adresează tinerilor între 16 și 26 de ani ce urmează studii în sistemul de învățământ românesc sau cursuri de specializare, autorizate de Ministerul Educației Naționale și persoanelor între 26 și 55 de ani, ce urmează cursuri de reconversie profesională.
Scopul programului este de a acorda împrumuturi cu dobândă 0% persoanelor interesate de accesarea acestor credite. Valoarea creditului, în cazul tinerilor între 16 și 26 de ani, este de 40.000 lei, care poate fi existinsă cu încă 20.000 lei dacă persoana este angajată sau se angajează în perioada derulării programului. Iar în cazul persoanelor între 26 și 55 de ani, valoarea creditului este de 35.000 lei, dar se poate extinde cu 20.000 lei dacă este angajat sau dobândește acest statut pe perioada derulării programului.
Toate dobânzile și comisioanele bancare vor fi suportate de stat, condiția principală fiind realizarea plății la scadență a ratelor creditului. Durata creditului este de 10 ani, aici fiind inclusă și perioada de grație care va fi cel puțin egală cu durata studiilor, dar nu mai mult de 5 ani. Scopul perioadei de grație este de a permite beneficiarului să finalizeze studiile, iar după ce se angajează să poată începe rambursarea creditului.
,,Programul ,,Investește în tine" se adresează unui număr de 6 milioane de cetățeni din România și își propune să oprească exodul tinerilor.Obiectivul principal pe care l-am asumat prin programul de Guvernare este acela de a asigura un parcurs constant către îmbunătățirea nivelului de trai al populației, care va avea ca rezultat întărirea coeziunii sociale și reducerea decalajelor față de statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Programul ,,Investește în tine" este un pas important pentru atingerea acestui obiectiv, ce poate fi realizat printr-o abordare multisectorială, combinând măsurile pentru modernizarea pieței muncii cu cele din domeniul educației, susținând măsuri de incluziune socială, îmbunătățind serviciile medicale, promovând investiții în sectorul productiv și în cercetare-dezvoltare-inovare. Scopul Guvernului PSD, fiind acela de a asigura o dezvoltare durabilă pentru România, o îmbunătățire semnificativă a nivelului de trai pentru toți cetățenii țării.’’
Guvernul PSD oferă o nouă dovadă a respectării Programului de Guvernare, iar prin măsurile adoptate, România va putea oferi un trai decent tinerilor, salarii crescute, educaţie şi sănătate de calitate, la fel ca în întreaga lume civilizată. Măsurile vor conduce implicit la scăderea exodului tinerilor, la o dezvoltare a economiei, dar și a principiilor unei societăţi echilibrate.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024