Deputatul PSD Răzvan Rotaru a declarat astăzi, printr-un comunicat de presă, că în urma ieșirilor publice din ultima perioadă președintele Iohannis a refuzat toate intențiile de colaborare instituționale manifestate atât de Guvern, cât și de conducerea Parlamentului.
„Declarațiile președintelui readuc în România starea conflictuală din epoca Băsescu, fapt care generează instabilitate și blocaj instituțional în dauna cetățenilor români. Iohannis respinge într-un mod jignitor toate apelurile la colaborare ale primului ministru. Președintele României nu înțelege că cetățenii s-au săturat de astfel de conflicte. Este o dovadă de iresponsabilitate când deschide un astfel de conflict și afirmă că retrage încrederea în premierul României. Președintele are obligația să colaboreze cu Guvernul României, indiferent dacă îi place sau nu cine e prim-ministru, indiferent dacă îi convine sau nu majoritatea parlamentară. În acest fel, președintele aruncă țara în haos. Rolul președintelui nu e de a intra în conflict cu cei care conduc celelalte instituții din stat, ci de a asigura buna funcționare și colaborare dintre instituții”, a declarat Răzvan Rotaru.
Premierul a avut mereu deschidere față de Administrația Prezidențială, dar de fiecare dată, președintele a denaturat sensul dialogului. Când premierul și ministrul Muncii au mers la Cotroceni pentru a prezenta situația salariilor, președintele a ieșit imediat după întâlnire cu un comunicat tendențios care nu avea legătură cu ce s-a discutat în interior.
Parlamentarul social-democrat a anunțat că „PSD nu va răspunde la o provocare care îi afectează pe români și va încerca să continue buna guvernare și îl va informa pe președinte în toate chestiunile ce sunt sub incidența raporturilor dintre președinte și Executiv sau Parlament.”
„Președintele nu poate invoca lipsa de mandat a primului ministru la vizita din Israel. În primul rând, premierul a răspuns unei invitații din partea omologului său israelian. În schimb, președintele nu a explicat nici până în momentul de față cum s-a dus la Consiliul European și a angajat poziția României, fără mandat și fără nicio consultare cu cetățenii români. Dacă pretinde consultare din partea primului ministru și a Parlamentului, președintele ar fi trebuit să dea un bun exemplu în acest sens, mai ales că toate promisiunile pe care le face președintele pe plan extern, în numele României, trebuie apoi realizate de Guvern și de Parlament. Nervozitatea președintelui în legătură cu declanșarea analizei pentru mutarea ambasadei României la Ierusalim este lipsită de temei legal. Mutarea sediului ambasadei este o chestiune care ține în primul rând de competența Guvernului, pentru că nu e vorba de stabilirea unei noi ambasade, ci de mutarea uneia deja existente.”, a susținut parlamentarul social-democrat, membru în Comisia pentru politică externă din Camera Deputaților.
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024