Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că pe 20 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2017 privind asistența medicală comunitară.
În câteva săptămâni vor fi promovate și normele de aplicare, astfel încât, la nivelul fiecărei localități din țară va funcționa un centru integrat de servicii de sănătate pentru persoanele vulnerabile format din asistenți medicali, mediatori sanitari și moașe.
De asemenea, Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un nou proiect de act normativ privind creșterea nivelului pentru standardul de cost/an/pat, cât și a normativului de personal pentru unitățile de asistență medico-socială.
„S-a finalizat inițiativa care a plecat din Botoșani privind asistența medicală a comunităților locale. Este un proiect la care am lucrat foarte mult, încă din primul meu mandat, din 2013, alături de o altă botoșăneancă, doamna Lidia Onofrei, care s-a ocupat de toată documentația la Ministerul Sănătății. Scopul nostru a fost acela de a dezvolta o rețea națională de unități de asistență medico-socială, astfel încât populația în risc de sărăcie și excluziune socială din mediul rural să aibă acces la o minimă îngrijire medicală. În același timp am reușit să includem și moașele ca personal de specialitate pentru realizarea de acțiuni de prevenție și depistare precoce a afecțiunilor medicale la femeile gravide și la copii”, a declarat Tamara Ciofu.
În urma discuțiilor, interpelărilor și întâlnirilor pe care deputatul social-democrat le-a avut cu reprezentanții Ministerului Sănătății, precum și cu membrii altor ministere, ministrul Bodog a luat decizia de a modifica valoarea standardului de cost/an/pat pentru serviciile acordate în unitățile de asistență medico-sociale. Totodată, Ministerul Finanțelor Publice și-a arătat disponiblitatea de a aviza favorabil prin Hotărâre de Guvern majorarea acestui indicator.
„Fac un apel la conducerile unităților de asistență medico-sociale să transmită Ministerului Sănătății nivelul optim de care au nevoie pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții normale, astfel încât să se acopere necesarul de cheltuieli cu personalul medical, cu medicamentele și cu materialele sanitare. Voi discuta din nou zilele următoare cu domnul ministru al sănătății, astfel încât în cel mai scurt timp să adopte în Guvern actul normativ pentru suplimentarea finanțării valorii standardului de cost/an/pat pentru serviciile acordate în unitățile de asistență medico-sociale. Cu toate că am făcut demersuri și la guvernul tehnocrat, abia acum s-a luat decizia de creștere a acestui indicator”, a adăugat deputatul social-democrat.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024