Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că plenul Senatului a adoptat cu 89 voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 6 abțineri inițiativa legislativă prin care autoritățile locale asigură fondurile pentru premierea elevilor care participă la olimpiadele școlare de la nivelul județelor și sectoarelor municipiului București, precum și a profesorilor care îi pregătesc pe acești copii.
Senatul este în cazul acestui proiect cameră decizională. Astfel, urmează ca legea să fie promulgată de președintele României și apoi să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
„Le mulțumesc colegilor mei din Parlament și din Guvern pentru susținere. Este important că toți au înțeles că nu putem să avem rezultate în educație decât dacă stimulăm atât tinerii cu performanțe, cât și pe cei care se ocupă de pregătirea lor. La toate nivelurile începând de pe plan local, autorități centrale, Parlament trebuie să ne implicăm concret dacă dorim să avem un învățământ modern și elevi bine pregătiți. Consider că numai în acest fel putem să formăm generații de tineri care să ne reprezinte la cel mai înalt nivel și totodată o forță de muncă calificată care să beneficieze de venituri ridicate”, a declarat Mihaela Huncă, secretarul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.
Legislația actuală prevede implicarea consiliilor județene, respectiv a consiliului general al municipiului București numai în finanțarea organizării și desfășurării olimpiadelor şi a concursurilor şcolare locale, nu însă și în asigurarea fondurilor pentru premierea elevilor sau a profesorilor.
„Legea pe care am propus-o completează toate măsurile pe care Guvernul PSD-ALDE le-a implementat în ultima perioadă. Aici mă refer la acordarea de stimulente financiare suplimentare pentru programele de ucenicie privind învățarea unei meserii, a stagiilor pentru absolvenții de studii superioare, a internship-ului, precum și a creșterii cu 50% a fondului de burse acordat studenților. Știu că nu este destul și că mai sunt multe de făcut pentru tinerii din România, însă suntem primii care am început să facem lucruri concrete pentru aceștia, începând de la învățământul preuniversitar și până la cel superior”, a arătat deputatul PSD Botoșani.
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024