Ziua de 1 octombrie marchează lupta împotriva cancerului la sân, la nivel mondial fiind întreprinse de diferite organizații multiple activități de natură să atragă atenția asupra acestei maladii.
Organizația Femeilor Social Democrate din Botoșani s-a aliniat tuturor acestor organizații și a reușit să transmită botoșănencelor mesajul lor de solidaritate.
Doamnele social democrate au distribuit în municipiul Botoșani peste 500 de flyere care conțin un îndemn ferm către femei: acela de a merge la medic, chiar dacă nu au simptome. În același timp, botoșănencele au primit cu deschidere și au acceptat să poarte în piept fundița roz, simbolul internațional al luptei cu cancerul la sân.
După-amiaza s-a încheiat cu discuții deschise, într-un cadru cordial, fiecare dintre social-democrate împărtășind experiențele proprii sau ale apropiatelor lor, experiențe care dovedesc faptul că, depistată la timp, această maladie poate fi învinsă.
Și pentru că pe 1 octombrie se poartă roz, sediul PSD Botoșani a fost luminat în această culoare, luminile rămânând aprinse toată noaptea.
OFSD Botoșani transmite tuturor femeilor sănătate și gânduri pozitive.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 17 ianuarie 2025
Oana Sava
Jan 17, 2025
Oana Sava
Jan 17, 2025
Polițiștii atrag atenția cu privire la apariția unei noi metode de înșelăciune în spațiul online
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile