Parlamentarii PSD de Botoșani au făcut doi pași decisivi în realizarea celui mai important proiect de investiții al județului: modernizarea drumului Botoșani-Târgu Frumos. Astfel, în ședința de astăzi a executivului, a fost aprobată Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizarea DN 28B Botoșani - Târgu Frumos” în lungime de 76 de km.
În același timp, în comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului a fost aprobat, tot azi, amendamentul adus la Legea bugetului de stat privind alocarea finanțării necesare în 2018 pentru demararea proiectului.
Valoarea totală a investiției este de 366 milioane lei, inclusiv TVA, bani care vor fi alocați în următorii doi ani prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
„Astăzi este o zi importantă pentru județul nostru. Guvernarea PSD se dovedește din nou ca fiind o guvernare pentru Botoșani. După ce în guvernarea anterioară a PSD am reușit să modernizăm drumul Botoșani-Suceava, iată că acum, tot guvernul PSD a aprobat finanțarea modernizării drumului Botoșani-Târgu Frumos. Astfel, toți botoșănenii se vor putea bucura de condiții cu adevărat europene în momentul în care vor dori să călătorească spre Iași sau spre București”, a declarat președintele PSD, senatorul Doina Federovici.
În același timp, deputatul Marius Budăi, membru în comisia de buget-finanțe, a susținut amendamentul depus la Legea Bugetului pentru 2018 de către parlamentarii PSD din Botoșani și care prevede alocarea sumelor necesare demarării proiectului. Amendamentul a fost votat în unanimitate.
„În aceste zile, parlamentarii PSD din Botoșani au făcut un efort deosebit pentru a-i convinge pe ceilalți colegi din comisiile reunite de buget-finanțe să aprobe acest amendament extrem de important pentru noi. Efortul lor m-a ajutat foarte mult în cadrul dezbaterilor din comisie când am susținut amendamentul și am arătat cât de importantă este modernizarea acestui drum pentru dezvoltarea județului Botoșani”, a declarat deputatul Marius Budăi.
“Senatorii și deputații social-democrați botoșăneni au demonstrat încă o dată că fac cinste alegătorilor care i-au trimis în Parlament, că fac într-adevăr guvernare pentru Botoșani și nu se hazardează să facă doar declarații populiste”, a precizat președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024