Parlamentarul social-democrat Tamara Ciofu, medic pediatru și vicepreședinte al Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaților a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că dorește ca împreună cu reprezentanții ministerelor de resort să organizeze la nivel național campanii de conștientizare și educare a publicului pentru acceptarea și integrarea copiilor cu dizabilități în comunitate.
Cu ocazia participării deputatului botoșănean la prezentarea proiectului „Sharing the world: disability and displacement”, ce se derulează la Colegiul Național „A.T.Laurian” din municipiul Botoșani în perioada 2017-2019 și care urmărește prevenirea segregării, abandonului școlar și respectarea drepturilor copiilor cu dizabilități s-a luat în considerare promovarea de acțiuni concrete pentru stoparea violenței și reticenței cu care sunt tratate persoanele cu dizabilități.
„Studiile sociale din România arată un grad scăzut de acceptare la nivel social a persoanelor cu dizabilități, dar în special a copiilor care suferă de anumite deficiențe fizice sau mentale, precum și un grad scăzut de adaptare a accesului la serviciile publice. De aceea, consider că trebuie să începem să punem bazele unei culturi educative de acceptare și integrare a acestor persoane în comunitate. Nu sunt de acord ca măcar un singur copil cu dizabilități să fie izolat, tratat diferit, să fie refuzat să participe la anumite activități pentru că este greu de integrat și astfel să fie marginalizat de societate. În opinia mea, copiii care din naștere au fost privați de o viață normală au dreptul să fie integrați și sprijiniți de comunitate”, a declarat Tamara Ciofu.
Încă din primul mandat de parlamentar, deputatul PSD s-a implicat în mod activ, prin elaborarea de propuneri legislative și realizarea de acțiuni sociale, în rezolvarea problemelor și respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Astfel, în urma inițiativelor promovate de Tamara Ciofu: toți elevii din România, începând de la clasa pregătitoare și până la gimnaziu sunt testați în fiecare an în vederea depistării riscului de dezvoltare a perturbărilor de limbaj și exprimare și se asigură suport psihopedagogic de specialitate pentru cei identificați cu dislexie, disgrafie și discalculie; părinții care au copii handicap grav și accentuat sunt scutiți de plata impozitelor; elevii cu dizabilități beneficiază de echipamente şi programe asistive în susţinerea examenelor; se acordă burse pentru studenții cu autism.
„Având în vedere numărul ridicat de copii cu dizabilități de vârstă școlară care nu urmează nicio formă de învățământ, dar și lipsa educației societății românești față de aceste persoane, consider că este obligatoriu să ne implicăm cu toții, de la Parlament la Guvern și de la autoritate locală la fiecare minister în parte pentru crearea unui suport educativ și incluziv în acest domeniu. Tratarea diferențiată în cadrul comunității a copiilor cu dizabilități față de restul oamenilor este un act de discriminare, un lucru profund incorect care trebuie îndreptat, iar acest lucru se poate face doar prin campanii de educație socială la toate nivelurile și în toate mediile sociale”, a subliniat deputatul PSD.
Se modernizează iluminatul orașului, trei firme interesate de licitație
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
Lovitură de teatru: S-ar fi decis renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024