Președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, social-democratul Marius Budăi a declarat astăzi, printr-un comunicat de presă, că rezultatele pozitive din economie au început să fie resimțite de români și în același timp sunt confirmate și de instituțiile cu atribuții în domeniu, atât din România, cât și de la nivel european și internațional.
„Cea mai bună veste este că veniturile gospodăriilor românești au crescut cu 15% față de anul trecut. Institutul Național de Statistică a comunicat oficial aceste date. Acest lucru arată că PSD și-a respectat anul trecut promisiunea de a aduce mai mulți bani în buzunarele românilor și de a crește clasa de mijloc. Datele statistice arată că în primul an de guvernare românii au trăit mai bine ca în guvernarea condusă de domnul Dacian Cioloș. Astfel, venitul mediu pe gospodărie a fost anul trecut de 3.392 lei, mai mare cu 447 de lei față de 2016. Această majorare este în consonanță deplină cu evoluția creșterii puterii de cumpărare. În privința cheltuielilor, media pe gospodărie a fost de 2.874 de lei și a reprezentat 84,7% din venituri față de 85,7% cât a fost în 2016. Altfel spus, veniturile au crescut în ritm mai susținut decât cheltuielile, fapt care demostrează încă odată că românii o duc mai bine, deși mai este destul de recuperat pentru a se ajunge la nivelul celor mai puternice state din U.E.”, a declarat Marius Budăi.
În ceea ce privește evoluția pentru următoarele 6 luni, Banca Mondială și-a îmbunătățit prognoza și arată că România va avea o creștere economică de 5,1%, cu 0,6% mai mult decât au prognozat la începutul acestui an. Această estimare vine după cea a Fondulului Monetar Internațional, care la rândul său revizuise creșterea pentru 2018, de la 4,4% la 5,1%.
„Este dincolo de orice dubiu că ambele instituții internaționale evidențiează parcursul ascendent al României, iar estimările acestora de regulă pesimiste față de realitatea efectivă admit acum rezultatul sintetic al bunei guvernări a PSD, reflectat într-o creștere a PIB. În egală măsură aceste estimări internaționale profesioniste contrazic flagrant propaganda anti-PSD care nu contenește absurd să anunțe „dezastrul”. Așadar se poate constata că în timp ce Opoziția spune că economia se prăbușește, organismele financiare internaționale îmbunătățesc prognozele economice despre România și se apropie de estimările din programul de guvernare pentru 2018. În concluzie, și în 2018, România va avea o creștere economică consistentă și sustenabilă”, a subliniat președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.
Pentru 2018, bugetul de stat este construit pe o creștere economică medie de 5,5%. Anul trecut, de exemplu, România a avut o creștere economică de 6,9%, cu cel puțin un procent peste ultimele revizuiri ale FMI și Băncii Mondiale. România confirmă perspectivele de creștere anticipate, mult peste media europeană de 4,3% rată de creștere PIB potențial față de 1,7% media U.E. În privința structurii creșterii economice, România se încadrează în media modelului european: ponderea consumului în formarea PIB de 77-78%, față de media U.E. de 76-77%, iar ponderea investițiilor în formarea PIB de 22%, față de 19-20% media U.E.
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024