Vreme de 6 ani, în fiecare toamnă, am zdrobit strugurii, am pus turtele pe vatră, sarmalele la cuptor și am scos masa cea mare pe terasă.
Mustăria se organizează anual la Conacul Zăiceşti, de fiecare dată după cum a rânduit-o tradiţia boierului şi priceperea noastră. Am creat astfel din bogăția toamnei, un ritual de bucurie al gusturilor, împletind amintiri și retrăind tradiții, alături de voi, fiindcă e în natura noastră să sărbătorim.
La fel ca-n gospodăriile din Zăiceşti, suntem legaţi de roadele pământului şi de ritmul naturii.
Zacusca şi dulceţurile se hodinesc în borcane, beciul geme de murături, cât să ne ajungă peste iarnă. Şi pentru că anul ne-a fost bun, avem motiv de sărbătoare.
Aşadar, vă invităm sâmbătă, 6 octombrie, să ne strângem la poveşti şi să ne bucurăm de săvârşirea mustului.
Mai apoi ne înveselim cu dansuri la ceas de seară, alături de ansamblul de dansuri populare “Codruleţul” şi solistul de muzică populară Dan Doboş.
Meniu de mustărie
Gustări reci: urdă frecată cu mărar, slăninuță afumată, zacuscă de casă, salată de vinete,
caș proaspăt de oi, cârnați afumați, pâine de casă şi turte moldoveneşti.
Gustări calde: berbecuţ la proţap, sarmale în ulcele la cuptor pe vatră, cărnuri de porc şi
cârnaţi de oaie la grătar, murături asortate.
Plăcinte poale-n brâu
Must proaspăt şi câte o pălincă din partea casei.
Rezervări: 0755 400 207 www.conaculzaicesti.ro @ConaculZaicesti
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024