Proiectul s-a desfășurat în colaborare cu mai multe parohii.
În seara zilei de 3 decembrie, la Biserica „Uspenia” din Botoșani a avut loc un concert caritabil de colinde și cântece patriotice. Evenimentul, intitulat „Cântă române, colindă creștine”, și-a propus ca în pragul sărbătorii Nașterii Domnului să sprijine un copil diabetic, al cărui tată a murit încercând să salveze un tânăr de la înec, scrie doxologia.ro
Proiectul s-a desfășurat în colaborare cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Eternitatea. Au interpretat Corul Cântăreților Bisericești din Botoșani, Corul „Antoniada” al Bisericii „Sfântul Antonie” din Botoșani, Corul copiilor de la Biserica „Sfânta Treime” din Botoșani și Corul misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
„O seară plină de emoție și bucurie am trăit alături de tinerii din Corul misionar «Sfântul Ioan Iacob Hozevitul». Ne-au copleșit emoțiile, au curs lacrimi de bucurie și de speranță alături de cei prezenți”,
a mărturisit Gabriel Corolea, dirijorul corului misionar.
„Mulțumim tuturor celor prezenți pentru dărnicia și gândul la aproapele aflat în suferință. Evenimentul face parte din programul misionar - cultural al Parohiei „Uspenia” Botoșani”, a transmis pr. paroh Marius Babiuc.
Candidatura lui Călin Georgescu respinsă de BEC, violențe în capitală – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Ne apropiem de ziua când trebuie să dăm ceasurile înainte
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Investiție de 75 de milioane de euro, zeci de mii de botoșăneni vor avea contoare inteligente la gaz
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
4 ani de pușcărie pentru fostul șef de la Permise care s-a îmbogățit din mită
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile