Pentru a doua oară consecutiv în ședință ordinară, pe ordinea de zi a plenului municipal a fost introdus proiectul de hotărâre privitor la preluarea, de către Primărie, a fostului cinematograf Luceafărul.
Doar că a doua oară, municipalitatea a dat de un concurent din mediul privat care-și dorește același lucru.
Mariana Matei, administrator al societății „Cozonac Domnesc”, a participat la dezbateri și a cerut dreptul la cuvânt pentru a se adresa consilierilor locali, înainte de vot. A venit însoțită de avocata sa și a povestit istoria afacerii de familie, în opinia sa recunoscută și apreciată la nivel județean și național, catalogând-o de fapt ca pe un brand cu care Botoșaniul de mândrește, cu șase produse tradiționale atestate.
„Avem acest spațiu închiriat, ne desfășurăm activitatea acolo. Noi, prin mai multe societăți de-a lungul timpului, am avut acest spațiu închiriat din anul 1992. Am investit de-a lungul timpului peste 100.000 de euro, altfel acea clădire era la momentul de față dărâmată pentru că am preluat-o, într-un avansat stadiu de degradare și o clădire dotată rudimentar”,
Mariana Matei, administrator Cozonac Domnesc
A continuat arătând că trecerea acestei clădiri în patrimoniul Primăriei ar însemna falimentul afacerii pe care o coordonează de atâția ani, prin blocarea activității. În condițiile în care în respectivul spațiu există și un laborator de producție.
„Noi am fost la București și am discutat cu conducerea RADEF. Au fost cazuri în care, situații de genul nostru, fiind chiriași de foarte mulți ani, avem prioritate prin legea IMM-urilor să putem cumpăra. Nu știu care este exact intenția Primăriei”,
Mariana Matei, administrator Cozonac Domnesc
Femeia de afaceri a mai explicat că dispune inclusiv de resursele financiare necesare pentru a cumpăra clădirea, la prețul pieței, fie printr-un credit bancar ori prin obținerea unui alt tip de finanțare.
A fost mai apoi rândul avocatei să se adreseze plenului, explicând faptul că are și calitatea de cumnată a administratorului firmei. Și că societatea pe care o reprezintă ar deține un drept de preemțiune din postura de chiriaș, pentru cumpărarea clădirii.
”Primăria sau UAT Municipiul Botoșani a avut reglementare din anul 2008, în baza Legii 303 să preia acest spațiu, trebuia întocmit un protocol, ori pasivitatea Municipiului ne este nouă, defavorabilă acum. Este adevărat că a intervenit o lege în anul 2023, dar această lege nu poate încălca prevederile legii IMM-urilor care dă dreptul societății Cozonac Domnesc să cumpere acest spațiu”,
Monica Saleh Ali, avocat
Avocata a mai dorit să știe care ar fi interesul public pentru achiziția de către Primărie a acestei clădiri. Și a arătat că, din informațiile deținute, în cazul în care ar intra în patrimoniul municipalității, spațiul în care-și desfășoară activitatea nu ar mai putea fi închiriat.
Șeful Serviciului Patrimoniu, Iulius Gherase a fost solicitat să-și exprime un punct de vedere și în linii mari a lăsat să se înțeleagă că firma Cozonac Domnesc a schimbat destinația inițială a imobilului care este „sală de spectacole” în spațiu de producție și a întrebat oarecum retoric dacă există vreo autorizație de construcție în acest sens?
”Sala Cinematografului Unirea este sală de spectacole, asta este destinația, de asta se cheamă cinematograf. Mă îndoiesc că ați obținut autorizație de construire prin care să schimbați destinația spațiului respectiv din sală de spectacole, cinema, în sală de producție”,
Iulius Gherase, șeful Serviciului Patrimoniu din Primăria Botoșani
Secretarul Primăriei municipiul, Oana Chițanu, a intervenit arătând că este de acord cu punctul de vedere al Serviciului Patrimoniu și că la acest moment este o discuție „de principiu” pentru preluarea imobilului.
Iar viceprimarul Bogdan Buhăianu a arătat că, în cazul preluării fostului cinematograf, Primăria ar putea accesa fonduri prin Programul Operațional Regional (POR) pentru reabilitare, destinația urmând a fi stabilită ulterior.
Proiectul a fost în cele din urmă respins, fiind votat doar de 14 dintre cei 22 de consilieri prezenți. Ori fiind un proiect de patrimoniu, erau necesare două treimi din voturi. S-au împotrivit ori abținut consilierii PNL.
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024