Au participat elevi de la mai multe licee din județul Botoșani.
Proiectul județean "Singing and Living", organizat și coordonat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul școlar județean Botoșani, s-a încheiat în data de 10 mai 2019, cu un concurs județean, la care au participat peste 150 de elevi de la Colegiul Național "Grigore Ghica" Dorohoi, Colegiul Național "August Treboniu Laurian" Botoșani, Liceul Tehnologic Todireni, Liceul "Demostene Botez" Trușești, Grupul Școlar "Ștefan cel Mare și Sfânt" Vorona, Școala Populară de Artă "George Enescu" Botoșani, Școala nr. 7 Botoșani, Scoala nr. 12 Botosani și de la Seminarul Botoșani.
"Proiectul vizează educarea copiilor prin muzică și dans, integrarea limbilor străine în paralel cu păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, într-o lume a multiculturalității și diversității artistice. Prin implicarea în activitățile proiectului, care au culminat cu concursul județean ”Singing and Living”, din data de 10 mai 2019, tinerii au reușit să simtă și să transmită emoție, au demonstrat reale calități artistice și de cele mai multe ori, încredere în forțele propria și în talentul împletit cu multă muncă și sacrificii",
a precizat Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani.
Premianții, care merită încă o data felicitați, sunt:
Premiul I: Ungureanu Ana Maria, Pădureț Nechifor Ela, precum si grupurile de elevi de la Scolile gimnaziale 7 si 12 Botosani, Liceul Tehnologic Todireni, Liceul Vorona, C.N. A.T. Laurian, Liceul Tehnologic Truşeşti, C.N. Ghica Dorohoi si Seminarul Botosani.
Premiul al II-lea: Oniciuc Miruna Oana, Frăsinescu Ioana, Antoce Iuliana, Lucaşi Georgiana, Ciobanu Ioana Miruna, Ursu Iuliana, Marineac Diana.
Premiul al III-lea: Ungureanu Gabriela, Sava Cosmina, Blumetti Maria Betty, Amaricăi Adina, Năstase Ioana, Scripcariu Eusebiu Dorin, Pavăl Ilinca, Adam Mihaela.
După un regal muzical, de câteva ore, juriul, constituit din specialiști, artisți remarcabili și profesori, a apreciat calitatea concursului și prestația participanților, precum și eforturile organizatorilor. Alese mulțumiri doamnei Prof. Cornelia Ciobanu - Directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, domnului Prof. Mirel Azamfirei - CJCPCT, Pr. Dr. Marius Pîjin, prof. Oglan Teodora, prof. Ana Maria Ionescu, prof. Jeanina Catalina Apostol, pentru evaluarea obiectivă și consultanța de specialitate acordate pe tot parcursul concursului.
Merită apreciate și eforturile elevilor voluntari, membri ai echipei de proiect, dintre care se remarcă: Lavinia Hrițcu -prezentatoare, Ionut Sidor - responsabil fotografii si promovare, organizare: Paul Ciurușniuc, Paul Chebac, Claudiu Cheoarță, Ioan Duduman, Iustin Berbeci, Nicolae Vamanu, Ionut Boicu, Eusebiu Dragoi. Se cuvin menționați şi: Pr. Partenie Apostoaie - organizator, dar şi coordonatorii concursului: Pr. Prof. Dr. Daniel Dascălu, Prof. Cezar Grădinaru, Prof. Jeanina Cătălina Apostol și Prof. Dr. Ada Alexandrina Macovei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024