Patru sensuri giratorii din municipiul Botoșani vor fi amenajate cu fonduri europene în baza unor idei venite de la cetățeni ai orașului, care au participat la un concurs în acest sens.
Primăria Municipiului Botoșani a găzduit azi evenimentul de premiere a câștigătorilor concursului de idei de îmbunătățire peisagistică a sensurilor giratorii, derulat în contextul intervențiilor cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală a Grupului de Acțiune Locală Botoșani pentru Viitor.
Cele patru sensuri giratorii care au făcut obiectul concursului sunt situate în zona de intervenție a GAL Botoșani pentru Viitor, regăsindu-se în intersecțiile Grivița- Tudor Vladimirescu- Donici, Tudor Vladimirescu- Împărat Traian, Împărat Traian- Octav Onicescu și Grivița- Independenței- Dreptății.
„În 2017 la nivelul Primăriei Botoșani s-a desenat o hartă special pentru zonele urbane marginalizate, harta include Centrul Istoric și Parcul Tineretului. Sunt zonele pentru care UE a dat bani special pentru a le oferi persoanelor marginalizate condiții ca în centru. Prin urmare, pentru cetățenii din această zonă, sunt 18.000 de botoșăneni, avem mai multe proiecte din care acesta este primul cu care putem ieși în față pentru că restul sunt încă în față de implementare și este vorba despre un concurs de idei, destinat locuitorilor Botoșaniului pentru că ideea este să pornim de jos în sus, să pornim de la cetățean și să nu facem lucruri din birou, ci ceea ce-și dorește cetățeanul aplicând legislația în vigoare și toate regulile pe care le avem pe proiecte europene”,
Raluca Bălășcău, șef serviciu management proiecte europene Primăria Botoșani
În urma concursului, derulat prin mijloace online, atât prin intermediul SEAP cât și prin publicare pe site-ul Primăriei Botoșani, au fost acordate 3 premii.
Premiul întâi, în valoare de 1.500 de lei, a fost adjudecat de Ioana Orășanu- Cnej, învățător la o școală gimnazială și voluntar la o asociație nonguvernamentală.
„A fost o inițiativă superbă, eu cel puțin m-am gândit la un moment dat: Doamne, aș putea contribui cu ceva palpabil, vizibil, la orașul acesta? Și uitați că s-a ivit ocazia. Eu m-am gândit să iau cele patru ronduri ca un parcurs, pentru localnici chiar și pentru vizitatori”,
Ioana Orășanu- Cnej, câștigătoarea concursului
Tânăra a optat pentru amenajare din vegetație cu plante perene iar ineditul îl constituie o serie de statui din paie pentru fiecare sens giratoriu, iar fiecare să prezinte câte o poveste pentru fiecare anotimp.
Aspectul vegetal este ca o perdea anti-poluare, menit să proteje aerul din municipiu.
Premiul al doilea, de 900 de lei, a fost înmânat Mirabelei Agoroae, inginer la o societate privată și freelancer în domeniul proiectării, amenajării și întreținerii spațiilor verzi.
„Am ales compozițiile vegetale, am mers pe plante foarte înalte și cu ajutorul pietrei sparte, le-am scos în evidență”,
A descris și Mirabela Agoroae modul în care ar fi amenajat rondurile
Premiul al treilea, de 600 de lei, a fost oferit artistului plastic Andrei Alupoaie. Iar ideile sale au fost de departe cele mai îndrăznețe, însă și cele mai costisitoare și probabil juriul a considerat că nu s-ar încadra în valoarea fixă oferită de UE pentru amenajarea celor patru sensuri giratorii.
La intersecția cu Octav Onicescu, propunerea artistului s-a îndreptat spre preistoria locului oprindu-se la „Venus din Drăgușeni” găsită în județul Botoșani.
„M-am gândit să creez obiective turistice, ca să zic așa, din lucrări de artă, chiar dacă nu sunt în vecinătatea instituțiilor publice sau clădiri importante de patrimoniu. El în sine este un mic centru cultural sau un obiectiv turistic”,
Andrei Alupoaie, ocupantul locului III
Pentru celelalte sensuri giratorii, artistul a gândit un vas binoclu cu multe detalii decorative, pe o idee de dualitate omul cu divinitatea sau materie – spirit, la Sfântul Mucenic Gheorghe, apărătorul orașului, înfățișat călare pe cal pe un soclu în care se află inserat balaurul învins de patronul orașului, destinat sensului giratoriu de lângă Școala nr. 8.
„M-am gîndit la o lucrare care să domine spațiul respectiv pentru că este un spațiu generos, iar prin acest cal care face saltul și balaurul care este efectiv în aer, amândouă sunt în aer, în suspensie, ele de fapt controlează destul de mare imaginată, pe care o resimțim prin influența lucrării”,
A mai povestit artistul botoșănean
Și nu în ultimul rând, în al patrulea rond a fost gândit un monument destinat „libertății presei”.
„Avem foarte mulți oameni importanți care s-au născut în acest județ și care au schimbat efectiv țara în foarte bine. Și m-am gândit la un simbol cu această lucrare în care soclul nu este doar un soclu. Nu am intrat în desen dar în scris am explicat că poate avea anumite inserții sau să trimită la ziare, la cărți, tot parcursulde cunoaștere a unui intelectual de a se cultiva. În sus se poate identifica soclul până la a fi neted, iar sus mâna în sine, nu e mâna unui oarecare, ar fi intervenția Dinivității în actul creativ, scriitoricesc, sau poetic sau jurnalistic. Această mână a Dinivității vine și pune accentul pe geniu”,
Andrei Alupoaie, artist plastic
Câștigătorii au fost desemnați de un juriu din care au făcut parte reprezentanți ai Ordinului Arhitecților din România-Filiala Teritorială Nord-Est, Direcției Județene pentru Cultură Botoșani și Primăriei Municipiului Botoșani.
Diplomele au fost acordate de către primarul Cosmin Andrei.
„Vă mulțumesc pentru implicarea dumneavoastră în dezvoltarea orașului nostru și vă felicit pentru creativitatea de care ați dat dovadă”,
a fost mesajul primarului Cosmin Andrei
Soluțiile cuprinse în lucrarea câștigătoare vor fi preluate în tema de proiectare ce va sta la baza realizării documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a proiectului tehnic în baza căruia vor fi derulate efectiv lucrările.
Pentru reabilitarea celor patru sensuri giratorii, este disponibilă o sumă de 195.000 de euro, pentru accesarea căreia Primăria Botoșani va depune o fișă de proiect până la jumătatea lunii iulie la GAL Botoșani pentru Viitor.
Celelalte idei pot fi folosite la amenajarea altor sensuri giratorii din oraș, unde va exista disponibilitate financiară având în vedere că sunt propuneri care ar aduce un plus valoare orașului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile