Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani a anulat un concurs privind ocuparea a 14 posturi pentru personal contractual la mai multe centre aflate în subordine.
Motivul pentru care s-a decis reluarea acestei proceduri este o modificare intervenită în cadrul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali care eliberează o serie de acte necesare la dosarul de înscriere la concurs.
”Am ajuns la concluzia că trebuie să anulăm concursul pentru a nu limita accesul tuturor celor care sunt asistenți medicali. Noi solicitam în primă fază, o autorizație de liberă practică. Dar ei printr-o hotărâre din decembrie 2015 nu mai eliberează autorizații ci un certificat de membru. La noi au început să vină candidați care o parte aveau autorizația, o parte certificatul de membru”, a declarat Dan Șlincu, director executiv DGASPC Botoșani.
Posturile de asistenți medicali scoase la concurs erau la Centrul Micul Prinț, Complexul de case de tip familial Sf. Mina, Centrul de îngrijire și reabilitare din Ionășeni dar și de la alte unități din Dorohoi, Adășeni sau Leorda. Concursul ar fi trebuit să aibă loc pe data de 14 ianuarie 2016, de la ora 10:00. (G.E.)
CITEȘTE: Direcția Copilului închide un proiect privind incluziunea socială
S-a deschis cea mai mare cafenea drive-thru din Botoșani: Gustul care te pune în mișcare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Concedierea în 2025: În ce situații nu au voie angajatorii să te dea afară
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Alarmant: Peste jumătate dintre elevi sunt victime ale violenței în școli
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
ANM anunță o schimbare bruscă a vremii: Ninsori și temperaturi de până la -15°C
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile