Deși era destul de aproape de postul de director executiv adjunct al Direcției Edilitare, Bogdan Bețenchi a fost descalificat, iar concursul anulat. I s-ar trage de la o ieșire de 30 de secunde din sala de examinare pentru a merge la toaletă.
Unul dintre contracandidații săi, respectiv Cimpoeșu Șutic Emil Iulian a depus o contestație prin care, printre altele a atacat modul în care a fost gândit unul dintre subiecte și normativele care au stat la bază. În contestație s-a amintit și de faptul că, Bogdan Bețenchi, câștigătorul probei scrise a concursului, ar fi părăsit sala de examen pentru a merge la toaletă. Pe moment, ceilalți candidați și-ar fi dat acordul. Legea nu interzice ca unul dintre candidați să meargă la grupul sanitar dacă este însoțit și dacă are acordul celorlalți aspiranți la funcția publică.
Ca atare, contestația a fost admisă iar procedura de concurs urmează să fie reluată. Deja reprezentanții Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei au început demersurile pentru Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) pentru suspendarea concursului.
(G.E.)
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024