Nu puține au fost examenele pentru promovarea pe un post din structura Spitalului Județean Mavromati, unde notele au fost sub 5 și evident, candidații respinși?
Cum se ajunge în astfel de situații și cât de slab pregătiți sunt cei care participă la aceste concursuri?
A încercat să răspundă la aceste întrebări Doina Caba, managerul Spitalului Județean Mavromati, prezentă la Botoșăneanul TV.
Mai ales că participă în comisii de concurs la structurile subordonate direct managerului.
„Am fost și eu președință la două sau trei concursuri. Și am avut un post de medic pentru structura de management a calității la care au participat doi medici. Într-adevăr, notele au fost 3 și 4, toată lumea m-a întrebat cum poate un medic să ia 3 sau 4. Nu era pentru medic clinician, era medic pentru structura de management a calității, adică să contribuie la îmbunătățirea sistemului medical, în ceea ce privește procedurile și protocoalele”,
Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati
Postul a mai fost la concurs de două ori dar nu s-a mai înscris nimeni. Pentru că bibliografia făcea trimitere la legislația specifică care prevede aplicarea unor proceduri pentru unitatea medicală.
Doina Caba a respins categoric varianta prin care notele care nu fac cinste candidaților au avut alte înțelesuri. Sau că posturile ar fi fost de fapt, aranjate pentru alte persoane.
Tocmai din acest motiv a lansat un apel în spațiul public un apel către tineri să participe la concursuri ori de câte ori acestea sunt organizate, pentru că spitalul are nevoie de persoane competente.
„Părerea mea personală per ansamblu, pentru că de atâția ani încă există în spațiul public, și eu aș vrea să-i încurajez pe tineri să nu creadă în tot ceea ce se aude și tot ce se spune. Majoritatea sau o parte din ei, cred că postul scos la concurs este deja aranjat și vin la întâmplare. Eu, managerul spitalului nu aș putea spune niciodată că un post este aranjat”,
Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati
Cât despre notele mici, la orice fel de post scos la concurs, șefa spitalului susține că nu are informații detaliate din interior pentru că aceste comisii de evaluare sunt independente.
A recunoscut că nu exclude varianta prin care să existe și o serie de discuții dincolo de limita legii, însă nu crede că personalul ar putea face astfel de lucruri.
„Mi-am pus întrebarea și eu singură și la mine în familie și cu toată lumea. Nu înțeleg de ce lumea vine chiar total nepregătită la un concurs, eu spun că, cele mai multe posturi care se scot la concurs sunt de asistent medical. Când văd rezultatele la concurs, eu chiar îmi pun întrebarea: de ce nu reușește lumea să ia 7?”,
Doina Caba, manager Spitalul Județean Mavromati
O parte din teste sunt publice pe site-ul unității sub forma unor grile cu întrebări care pot și învățate în mod etapizat. Și astfel, nu ar exista motive pentru respingerea candidaților.
Sau, în cazul tinerilor care doresc să se familiarizeze cu activitatea de la Spitalul Județean, o pot face prin voluntariat, această procedură fiind întinsă pe o perioadă de 6 luni în care pot cunoaște sistemul din interior.
Discuția poate fi urmărită de la minutul 40:30.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024