Procesul pentru infracțiuni de corupție care-i viza pe cei doi comisari de la Protecția Consumatorilor Botoșani s-a terminat la Tribunalul Botoșani.
Foștii funcționari au fost condamnați la închisoare cu suspendare la pachet cu administratorul magazinului de la care au luat mită.
Magistrații Tribunalului Botoșani s-au pronunțat în privința pedepsei celor trei, fără a avea acord de recunoaștere, care le-ar fi permis reducerea pedepsei.
Fostul comisar Niculai Rață care a fost și șeful instituției a fost condamnat pentru luare de mită la trei ani de închisoare cu suspendare.
„Condamnă pe inculpatul Rață Niculai pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de trei ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani”,
Se arată în sentința pronunțată de Tribunalul Botoșani
De asemenea, fostul comisar este obligat ca pe durata celor doi ani să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
Niculai Rață trebuie să presteze și 90 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Muzeului Județean sau celui de Etnografie.
Fosta sa colegă, Lăcrămioara Constantin este și ea condamnată la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, din perioada aceasta fiind dedusă cea de arest la domiciliu cuprinsă în intervalul 7 aprilie – 7 mai 2022. Și ea este obligată să muncească în folosul comunității pentru trei luni, în cadrul acelorași instituții de cultură.
Administratorul magazinului a primit o pedeapsă ceva mai blândă, respectiv doi ani de închisoare cu suspendare.
„Condamnă pe inculpatul Neculai Răileanu pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, la pedeapsa de doi ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani”,
Sentință Tribunalul Botoșani.
El a fost obligat să muncească în folosul comunității în cadrul Primăriei Darabani, pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Inculpații au și o serie de măsuri de supraveghere a căror nerespectare poate duce la încarcerare.
Instanța a confiscat totodată și suma de 400 de lei care înseamnă contravaloarea mitei, din contul lui Niculai Rață, în urma instituirii măsurii sechestrului asigurator.
Toți cei trei inculpați trebuie să achite și cheltuieli de judecată, respectiv 450 de lei în cazul lui Neculai Răileanu, administratorul magazinului și câte 550 de lei pentru cei doi foști comisari.
Sentința poate fi atacă în termen de 10 zile la Curtea de Apel Suceava.
Povestea mitei de la Protecția Consumatorilor poate fi citită aici:
Comisarii cu mita, OUT de la Protecția Consumatorilor, au picat pe o interceptare din altă direcție
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plata amenzilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
S-a stabilit programul etapei XVII-a din Superliga: Cu CINE joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Comunicat PNL: Dna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Tânăr din Botoșani, nominalizat într-o competiție a creatorilor de conținut culinar
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024