Noua lege a adopţiei prevede, printre altele, ca o familie să nu mai poată selecta etnia copilului pe care doreşte să îl ia acasă, iar la un număr de cinci refuzuri, părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile de potrivire decât după finalizarea unui program de consiliere.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a prezentat o parte din schimbările pe care noua lege le aduce în privinţa adopţiei.
,În normele de aplicare a noii legi am introdus o procedură pentru copiii greu adoptabili, pentru a veni în sprijinul micuţilor care au acum şansele cele mai mici de a fi adoptaţi, iar aici ne refeirm la cei care au vârsta peste şapte ani, cei cu handicap, cei care au un frate sau o soră în sistemul de îngrijire socială. Evaluarea familiei a fost reconsiderată, în sensul în care căutăm ca printre cei care vor să adopte să găsim viitori părinţi, testăm aşadar capacitatea de a fi un părinte potrivit, de aceea am eliminat etnia din criteriile de adopţie", a precizat Gabriela Coman, preşedintele ANPDCA.
Astfel, părinţii adoptatori nu vor mai putea alege să le fie prezentaţi doar copii aparţinând unei anumite etnii, aşa cum s-a întâmplat până în prezent. În plus, o familie adoptatoare nu va putea refuza mai mult de cinci copii care îi sunt prezentaţi de reprezentanţii direcţiilor de asistenţă socială.
,,Adoptatorii care refuză de cinci ori procedura de potrivire practică, aceştia nu vor mai fi incluşi în alte potriviri până la finalizarea unui program de consiliere şi informare", a precizat Gabriela Coman.
Aceste programe de consiliere vor fi menite să îi ajute pe viitorii părinţi să identifice probleme care au dus la cele cinci refuzuri şi să aibă o altă perspectivă asupra procesului de adopţie şi a copiilor din centrele de plasament. Iar la finalizarea programului de consiliere, părinţii adoptatori vor putea demara din nou paşii pentru a adopta un copil. În plus, organizaţiile non guvernamentale (ONG) sau de specialitate din domeniul asistenţei sociale vor putea participa la consilierea părinţilor adoptatori şi chiar la selecţia familiilor care doresc să adopte un copil.
Pe de altă parte, va fi realizat un registru al copiilor greu adoptabili în care vor fi incluşi micuţii care, timp de nouă luni de când au fost declaraţi adoptabili, nu au fost integraţi într-o familie ori au fost respinşi de familia adoptatoare, precum şi cei care, în decursul a trei luni, nu au corespuns profilului niciunei familii adoptatoare.
Prin noua lege a adopţiilor, care se aplică din data de 12 august, autorităţile îşi propun să scadă la jumătate timpul mediu necesar perfectării procedurilor, de la un an şi jumătate cât este în prezent, la mai puţin de 12 luni, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Mediafax.
,,Efortul şi finalitatea pe care ne-o dorim este ca mai mulţi copii să ajungă în familii. Astăzi putem să spune că da, procesul de adopţie este mai uşor, mai rapid. O lungă listă de documente au fost tăiate, digitalizate, simplificate, comasate. Pentru familia care doreşte să adopte, prcesul a scăzut sub un an, iar pentru copii sub şapte luni", a declarat Oana Ţoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.
Două probleme majore cu care se confruntă în acest moment România, în opinia UNICEF, sunt dificultatea cu care este declarat un copil ,,adoptabil" în ţara noastă şi numărul mic al familiilor care doresc să adopte un copil.
,,Din cei 57.000 de copii care se află în sistemul de îngrijire a statului, doar 3.250 sunt adoptabili, deci mai puţin de 6% din copiii aflaţi în grija statului pot fi adoptaţi. Pe de altă parte, avem 1.881 de părinţi care au fost evaluaţi şi declaraţi ,,părinţi adoptatori”, deci contra cu ceea ce auzim uneori, nu e o problemă în România că nu sunt suficiente adopţii sau suficienţi copii adoptabili, ci e o problemă că nu avem suficiente familii care să vrea să adopte un copil", a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România.
Prin noua lege, perioada de valabilitate a certificatului de părinte adoptator a fost extinsă de la un an la doi, pentru a nu mai exista riscul ca acesta să expire înainte de încheierea procedurilor de adopţie. În plus, un copil odată declarat ,,adoptabil" va avea această calitate până la împlinirea vârstei de 14 ani.
Pentru a veni în sprijinul asistenţilor maternali şi a angajaţilor direcţiilor de protecţie a copiilor, preşedintele ANPDCA a anunţat că va fi elaborat un ,,Ghid pentru specialiştii care lucrează în domeniul adopţiei", urmând să fie ulterior elaborat şi un ghid pentru părinţii adoptivi.
Noile reglementări legale şi termenele valabilitate a documentelor vor fi valabile şi pentru părinţii care au intrat în acest proces înainte de elaborarea noii legi, au anunţat reprezentanţii ANPDCA.
În România, sunt 57.581 copii în sistemul de îngrijire al statului, dintre care 3.250 sunt adoptabili, iar din aceştia 1.874 au vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, iar 546 au sub 3 ani.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024