Alte condiții sunt program școlar de la 8 la 5, masă caldă și „în 4 ani să ajungem la 80% din școli la nivel național cu programe școală după școală”.
Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri performanţi, aleşi prin concurs, o descentralizare a sistemului care presupune ca deciziile în şcolile publice să fie luate nu de minister şi primărie, ci de consiliul de administraţie al şcolii și organizarea şi dezvoltarea a opt Centre Regionale pentru Suport în Educaţie Online, care să ofere şcolilor sprijin în desfăşurarea orelor online, de la conectarea la internet de mare viteză şi achiziţia de echipamente până la formarea de competenţe digitale pentru cadrele didactice.
Acestea sunt principalele condiții din domeniul Educației pe care USR-PLUS le pune pe masa discuțiilor pentru formarea unei coaliții de guvernare, potrivit unui document publicat pe pagina de Facebook.
De asemenea, USR-PLUS a mai trecut în documentul cu elemente de negociere pentru formarea coaliției de guvernare „regândirea materiilor şi stabilirea unui curriculum naţional simplificat, completat de unul suplimentar ales de elev sau de şcoală.”
La Botoșani, Alianța USR – PLUS a obținut un procent de 7,66% și pentru Senat respectiv 7,66% la Camera Deputaților unde a adunat 7.995 de voturi, fiind pe locul patru, după PSD, PNL și AUR.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024