Dat fiind faptul că, lucrările de la Spitalul Județean Mavromati sunt încă în derulare, unitatea spitalicească se confruntă la ora actuală cu ceva probleme în ceea ce privește disconfortul creat de reabilitare.
Potrivit șefilor unității s-a solicitat deja prin intermediul unei adrese trimise constructorului să se ia măsuri pentru protecția pacienților, a personalului din spital dar și a aparaturii medicale. Conducerea a cerut delimitarea spațiilor unde se execută lucrări de restul unității, ținând cont că praful creează disconfort în desfășurarea activității în spital.
” Avem aparatură performantă care, prin infiltrarea prafului se deteriorează plus că poate duce și la rezultate false în investigaţii. De asemenea, praful antrenează și suspensiile bacteriene care complică boala și duc la infecții”,a declarat
Ioan Asaftei, directorul de îngrijiri al Spitalului Judeţean. Nu în ultimul rând reprezentanții Spitalului Județean au precizat faptul că în urma solicitării făcute, constructorul a amenajat deja câteva paravane pentru a izola pe cât posibil spațiul de desfășurare al lucrărilor de saloanele pacienților.
(A.D)
CITEȘTE:
„Mavromati”, faliment cu euromodernizarea, constructorii sistează lucrărileGALERIE FOTO