Consiliul Politic Național al PNL a aprobat alianța electorală cu PSD și fuziunea cu ALDE, duminică, 24 martie 2024.
PNL anunță, duminică seară, după ședința Consiliului Politic Naţional, că au fost luate mai multe decizii.
În primul rând, a fost aprobat protocolul de fuziune PNL cu ALDE, fiind acordate 876 voturi ”pentru”.
De asemenea, liberalii au aprobat alianţa electorală PNL-PSD pentru alegerile europarlamentare. Acest punct al ordinii de zi a obţinut mai puţine voturi decât fuziunea cu ALDE; respectiv 838 voturi ”pentru”, potrivit news.ro.
În plus, PNL a decis numirea lui Vlad Nistor drept membru în Biroul Executiv cu rang de vicepreşedinte, fiind acordate 876 voturi ”pentru”.
Nicolae Ciucă, președintele PNL în interiorul şedinţei
,,De acum înainte nu avem altceva de făcut decât să ne implicăm cât mai mult în activitatea noastră. Există entuziasm, există motivare şi trebuie să avem încredere în forţele noastre să putem duce toate etapele anului electoral 2024”
Sedinţa PNL a avut loc duminică online.
(Foto: Inquam Photos)
Șofer dus cu Poliția la spital după o „obrăznicie” în trafic
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ca la 20 de ani: Mașină DISTRUSĂ de un tânăr, polițiștii l-au reținut
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Zi LIBERĂ pentru angajați la finalul lunii ianuarie, vor avea weekend prelungit
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Se scumpește apa la Botoșani: NOILE tarife anunțate de Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile