Congolezul Herve Kage spune că e devotat familiei aflate la Bruxelles și nu se lasă sedus de frumusețea botoșănencelor.
Hervé Kage s-a născut la Kinshasa (Republica Democrată Congo), dar s-a educat în Belgia. A și jucat pentru țara de adopție la juniori, pentru ca apoi să îmbrățișeze naționala africană. În Liga 1 a punctat contra formațiilor cu brand, CFR Cluj, Dinamo și Universitatea Craiova, și speră să contribuie la o nouă calificare în play-off.
- Hervé, cum ai ajuns, după Belgia, Olanda și Turcia, la Botoșani?
- Eram familiarizat cu acest campionat, iar Marius Croitoru m-a dorit mult.
- Ce știai despre România?
- Mă cunosc de ani buni cu "Bizonul" Gnohere, el a jucat și pentru Dinamo, și pentru FCSB, i-am urmărit meciurile și, automat, am ajuns să cunosc competiția din România. Chiar știam de această țară de mai multă vreme. Și el mi-a recomandat să vin. În plus, România nu e departe de Belgia, la câteva ore distanță. Ajung mai repede la Bruxelles, cu avionul, inclusiv cu așteptarea în aeroport, decât cu mașina la București.
- E diferență cam mare între Bruxelles și Botoșani...
- Da, sunt orașe total diferite, dar îmi plac oamenii de aici, din Botoșani. Ei știu să dea "Bună ziua", în Belgia nu mai au timp de așa ceva. În plus, ca o bilă albă, la Botoșani în 5 minute ajungi oriunde. În Belgia, ai nevoie de o oră să mergi la antrenament.
- Cum te-ai adaptat cu mâncarea românească?
- Eu sunt protestant, pot să mănânc multe lucruri. Fie dau comandă, fie îmi bag nasul prin bucătărie, de plictiseală, îmi mai fac una, alta. Prepar paste cu pui sau cu brânză. Nu știu prea multe despre mâncarea moldovenească, însă am încercat niște plăcinte cu un nume ciudat. Stai să mă uit, mi-am notat undeva: poale-n brâu. Și-mi plac ciorbele și supele.
- Ce părere ai despre moldovence?
- Întrebi precum prietenii mei, care doar asta-mi zic: "Ia spune, cum sunt fetele, ni le arăți și nouă?!". Eu am o logodnică, ea are grijă de copiii noștri. Avem doi băieți, unul de 11 ani, care joacă deja la Anderlecht, și unul de 3 ani, plus o fetiță de 5 ani. Sunt un om matur, eu strâng bani pentru copii, pentru familie, nu pentru alte fete. Continuarea interviului pe gsp.ro…
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024