La ordinele municipalităţii, conducerea societăţii Conrec a reluat plombarea pe timp de iarnă. Luni angajaţii societăţii au putut fi văzuţi la lucru în zona barierei Curteşti, iar marţi pe Cuza Vodă şi Marchian. Cel puţin la prima vedere, modul de acţiune pare primitiv. Un angajat mătură groapa, un altul vine cu un sac şi toarnă mixtura asfaltică, iar un al treilea se ocupă de bătucit. Toate acestea se întîmplă după ce în ianuarie plombele puse de aceeaşi societate s-au spart în aproximativ 10 zile. Edilii dau însă asigurări că, de această dată, nu se va mai întîmpla aşa ceva. „Acum este altă mixtură. E mult mai bună din punct de vedere calitativ”, ne-a declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă. Potrivit acestuia, Conrec şi-a asumat financiar eşecul asfaltării din luna ianuarie, iar plombarea pe care o efectuează în februarie are un termen de garanţie de un an de zile. Primăria Botoşani a alocat 110.000 lei pentru această acţiune. „E posibil să fie mai mult sau mai puţin dar, deocamdată, suntem departe de a ajunge la această sumă”, a mai spus viceprimarul Ghiorghiţă.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024